Un zâmbet pentru tine!

Am găsit această campanie pe lumebuna.ro şi mi se pare genială.

Eu o să fiu la un training sâmbătă şi n-o să mă pot duce la TNB, dar o să împart zâmbete la training... şi o să le fac poze oamenilor zâmbăreţi de acolo.

Celor care sunt pe undeva prin ţară... şi citesc acest post, le recomand să iniţieze aşa ceva la ei în oraş. Chiar cred că avem nevoie de zâmbete şi zâmbăreţi!

Click pe poster sau aici, ca să aflaţi mai multe detalii!

ShortsUP sau cum m-am prins că sunt pensionară...

De vreo două week-enduri încerc să ies în oraş ... Mai întâi am vrut la Pink Martini şi aseară am vrut la ShortsUP. Mi-am luat telefonul şi am sunat sistematic la toţi prietenii care ar putea să fie interesaţi să meargă cu mine la astfel de manifestări.

Duminica trecută am rămas acasă, supărată foc... şi aseară am ajuns la litera L când am găsit pe cineva, care ştia pe cineva care mergea la festivalul de scurtmetraje. N-am mai stat pe gânduri, m-am îmbrăcat şi am plecat. Pe drum, am dezvoltat o teorie: prietenii mei se împart în pensionari şi liceeni. Liceenii sunt ori pe la casele lor prin ţară :), ori abia au plecat spre Anglia, Danemarca, Olanda... la universitate. Pensionarii sunt foşti colegi de facultate, prieteni mai mari decât mine, oameni care au partener şi care n-au chef să se plimbe cu mine pe la concerte sau prin baruri. Şi mă tot gândeam cum să rezolv situaţia şi cum să intru într-o gaşcă ce nu stă acasă.

Am ajuns între timp la Muzeul Ţăranului Român, am ajuns în sala de proiecţii şi m-am bucurat de fiecare scurt metraj. Am aflat cum se vede tema grijii pentru mediu prin ochii regizorilor tineri şi m-am gândit că unele dintre ele sunt foarte potrivite pentru a fi arătate în şcoli. pentru a fi arătate la televizor... pentru a ne fi implantate în creier.



Apoi am avut concert Alexandrina Hristov şi ne-a plăcut la nebunie, mie şi celor din sala arhiplină. Şi mi-am dat seama că eu nu o ascultasem până atunci... Aşa m-am prins că sunt şi eu o pensionară. Anyways, cine vine cu mine pe 10 decembrie, în Preoteasa, la următorul ei concert?

I am online...

sau sunt online si pot fi vazuta povestind despre cel mai nou proiect al nostru (CROS), New Media School. In interviu apare si Traian (povestind despre organizatia noastra) si ii multumesc lui Vlad ca m-a lasat singura sa povestesc despre proiect. Acum chiar simt ca proiectul e parte din mine.

For all my English speaking friends, this is an opportunity to see me speaking about my newest project.

The teacher who is talking with us is Graham Atwell and more about him and his research you can find here.

vreau să o întâlnesc pe Oana Pellea...

Am intrat pe blogul lui Dragoş, Dragos care e "working on a dream" şi am descoperit acest post. Aseară am dat din nou peste Jurnalul Oanei Pellea şi peste scrisoarea pe care începusem să i-o scriu.

Cumva trebuie să găsesc o oportunitate să o întâlnesc, eu fiind Gabi, nu prietena lui X sau Y care o cunoaşte deja. Asta ar îmbogăţi experienţa destul de multişor, zic.

Din comentariile Paulei, de pe blogul lui Dragoş am aflat că:

E bine de citat ce a spus femeia asta incredibilă, apropo de judecăţile pe care le aplicăm nonşalant la fiecare pas: “Luaţi-vă îngerul de mână, copii, şi vedeţi-vă de treaba voastră! Aşa o să vă fie cel mai bine!”.

Ne-a mai spus că ar fi drăguţ să trăim mereu curaţi şi împăcaţi, “Rupeţi nodurile de amărăciune pe care le aveţi cu unii şi cu alţii”, şi să nu ne risipim viaţa stând, “Nu vă prăfuiţi, copii!”.

Merită ascultată, reuşeşte să îţi ridice sufletul!:)

Am lansat NewMediaSchool...

aşa cum lansăm o barcă la apă. Ne-au fost alături prieteni vechi şi prieteni noi, am cunoscut lume nouă din organizaţii studenţeşti, am socializat şi suntem pregătiţi pentru paşii următori.

NewMediaSchool e un "altfel" de şcoală, în care studenţii decid ce vor să înveţe, cum vor să înveţe, cât vor să înveţe. Altă parte frumoasă a proiectului e că vom avea ocazia să învăţăm unii de la alţii, nu doar de la experţi sau profesori.

Despre cum arată şcoala şi despre conceptul de comunitate de practici, am scris mai mult pe site-ul proiectului, http://www.newmediaschool.ro/ .

Panelul de invitaţi a arătat aşa:

• Andrei Lăscuţ - Junior Brand Manager Ursus
• Dragoş Novac - fondator Metropotam
• Bogdan Theodor Olteanu - Millenium Communications PR
• Graham Attwell - Wales, UK - Pontydysgu - Education researcher

Mi-am petrecut timpul interpretând din română în engleză pentru Graham şi am învăţat făcând(learning by doing, cum zicea el) faptul că e extenuant să fii interpret. Mi-am dat seama abia azi de dimineaţă că am făcut o treabă bunicică, în momentul în care i-am văzut contul de twitter - http://twitter.com/GrahamAttwell şi am realizat că post-urile vin din traducerile mele. Aseară îl auzeam tastând, dar nu ştiam ce tastează.

Ce mi-a plăcut?

- că am trecut peste bariere de spaţiu, sunet, video şi am purtat o conversaţie valoroasă cu un cercetător din Marea Britanie

- că am învăţat lucruri despre online-ul românesc (companiile au deocamdată bugete de test când vine vorba de campanii pe online; trebuie să creezi un sentiment de "engagement" cu consumatorul atunci când promovezi un brand în mediul online)

- că s-a vorbit despre importanţa prezenţei online şi despre faptul că blogul tău este cartea ta de vizită

- că după toată discuţia despre online am ajuns să vorbim despre cât de importante sunt întâlnirile faţă în faţă

- că au avut succes joculeţele noastre pentru sesiunea de cunoaştere

Ce îmbunătăţim?

- detaliile tehnice. ;)

- echilibrul între timpul invitaţilor, timpul participanţilor şi timpul de socializare

- eu clar trebuie să fac cunoştinţă cu toată lumea

M-am ţinut să scriu postul ăsta de dimineaţă, dar Traian mi-a luat-o înainte. N-am citit ce-a scris el, ca să nu mă las influenţată... dar imediat cum dau publish... o să fac asta.

Baile Herculane, statiunea de care Sisi s-a indragostit

Nu cred ca as fi pus Baile Herculane pe lista de calatorii, daca nu aveam un calator strain prin preajma. In ghidul prietenei mele scria despre aceasta statiune faimoasa, despre apele ei termale minunate, despre atmosfera de sfarsit de secol… si ea a fost incantata si m-a rugat sa o insotesc.

Nu m-a lasat inima sa ii spun ca eu am mai trecut prin Herculane si nu mi-a atras atentia in niciun fel. Am decis sa descopar lucruri prin ochii ei. Am ajuns cu greu de la Targu Jiu, cu microbuz pana la Drobeta Turnu Severin si apoi alt microbuz in directia Resita. Ne-a lasat la gara si ne-am trezit singurele la 5 km de statiune. Gara e geniala si seara, luminata, zici ca e decupata dintr-un film italian. Mai lipseste un cuplu de indragostiti pe peron. Seara privesti ansamblul, ziua vezi crapaturile, paianjenii, mozaicul spart.

Continuarea articolului aici , pe site-ul www.viajoa.ro .

trend eco, mancare eco, viata eco

Am fost aseara la Violeta... Violeta's Vintage Kitchen pe numele complet al restaurantului.
Atmosfera intima, mancare buna, facuta cu produse naturale, produse care au gust, servire atenta, pret... marisor pentru buzunarul meu de student, dar ok pentru centrul Bucurestiului.
Mi-ar placea sa-mi savurez ceaiul de la ora 5 in gradina lor interioara... cu oameni faini in jur, depanand amintiri sau disecand idei.

M-am hotarat sa scriu povestea... despre cum am ajuns acolo si povestea despre cum a fost acolo. So, Madalina imi povesteste despre locul asta stiind ca mi-am descoperit pasiunea pentru gatit, alimente de la mama de-acasa si stil de viata sanatos, dupa ce m-am intors din Olanda. Si eu incep constiincios sa ma documentez, sa ma uit pe site si sa-mi doresc sa ma duc. Imi mai povesteste ca in seara cand era ea acolo descoperea decorul cu fotografii de Bumbut; ii spune insotitorului ei asta si peste cateva minute il descopera pe Bumbut la o masa... Interesant, nu?

Ei... eu merg aseara cu o gasca minunata de domnisoare: Ralu, Arina, Irina si Laura. Sporovaiam noi agitate si la un moment intra cineva pe usa. Eu tocmai le povestisem despre Madalina si descoperirea fotografiilor... si n-au mai fost surprinse cand le-am zis ca pe usa a intrat Dragos Bucurenci. Ne-am uitat discret... am zis ca Suz ar fi trebuit sa fie cu noi, pentru ca ea chiar il place... si am continuat sa povestim si sa radem.

Peste ceva vreme, Arina vrea sa mearga la baie si intreaba unde e. Irina raspunde complice: "De la Bucurenci, mai la stanga..." Am ras pe infundate si am promis ca va fi copyright Irina si cred ca va ramane in memoria colectiva fraza asta.

Cu toata tenta de monden a postului meu, am si o morala: lumea e atrasa de ideea de intoarcere la normal, la alimente gustoase, la gatit. La mama acasa lucrurile au stat asa dintotdeauna, desi si ea s-a reintors la vasele de lut in ultima perioada. :)
Eu si vara-mea ne gandeam de multisor sa ne deschidem un astfel de restaurant. Acum am vazut ca se poate.

cum e cand ti se publica un articol?

Despre palatul de la Mogosoaia prietenii mei din Bucuresti nu stiu multe lucruri. Chiar daca stiu, nu l-au vizitat niciodata.
Un mit urban te face sa crezi ca nu poti ajunge acolo decat cu masina. Imi pare rau sa va dezamagesc, dar exista Maxitaxi-uri care pleaca din 10 in 10 minute in directia Buftea, de la statia de metrou 1 Mai (Piata Chibrit). Pretul biletului este de 3 lei.

Continuarea articolului pe Viajoa, un site despre bucuria de a calatori.

cum e când...

te bucuri de lucruri mărunte? când vorbeşti cu un coleg din şcoala generală după ani şi ani?
când te sună mama fostului tău prieten să-ţi zică "la mulţi ani"? când sosul pe care l-ai făcut e apetisant? când ţi se publică un articol?

cum e când te prinzi că cel mai important lucru de pe planeta asta e să fii sănătos?

vă spun eu cum e: e GENIAL! doar că nu ţine mult. pentru că în lumea asta a noastră e mai important să ai maşină, casă cu 10 etaje, o pitzi sau un pitzi la braţ şi mi-e greu să mă ţin... să fac lucruri pentru că vreau eu, nu pentru că dă bine.

voi cum reuşiţi? reuşiţi?

Aş vrea o casă...

a mea. O casă în care să pot lipi chestii pe pereţi, o bucătărie în care să pot găti, o baie în care să pot să fac duş.

Cer prea mult de la viaţă? Se pare că da. Se pare că trebuie să-ţi vinzi un rinichi ca să ai casa ta . Sau să te îndatorezi pe viaţă. Sau să te vinzi unui personaj cu bani. Sau să te muţi înapoi acasă cu părinţii. Sau să aştepţi să faci vreo 50 de ani.

Sau să te muţi în Africa... acolo sigur aş avea o colibă, nu?

aaah.... frustrare maximă!

Later edit: [asta cu rinichiul nu îmi aparţine. e a mămicuţei mele studentă la Strasbourg. dacă vreţi un curs de creativitate... o recomand;) my all time favourite dintre ideile ei e "puii mei de dromader"]