Stop whining...

Sau nu vă mai plângeţi şi faceţi naiba ceva în legătură cu lucrurile care vă supără sau în legătură cu viaţa, în general.

Nu credeam că fac parte din categoria plângăcioşilor, dar, în dimineaţa asta mi s-a spus: "De câteva zile tot bosumflată eşti!" Bineînţeles că eu nu mă pricep să înghit găluşca şi să mulţumesc când primesc feedback negativ şi răspund: "Am şi motive!" :(. Şi răspunsul era tot bosumflat, dar replica a fost magnifică. M-a trezit mai tare ca o palmă: "Nu contest că ai motive, mă deranjează atitudinea..."

Adevărat! De 10 ori adevărat. După ce am finalizat o bucăţică destul de mare din proiect, am zis că ne relaxăm şi ne bucurăm. Lumea din jurul meu face asta, eu mă plâng. Ceea ce mă face să cred că îmi lipseşte ceva. Ideea e că aş fi mult mai eficientă dacă aş căuta acel ceva, decât dacă aş sta să mă plâng la fiecare pas.

Deci... atitudine pozitivă să fie! Mesajul de mai sus e lipit pe oglinda noastră de la baie şi mă face să zâmbesc în fiecare zi. O să mi-l lipesc şi de frunte... ca să mă urmărească atitudinea asta zâmbăreaţă peste tot.

Mulţumesc zâmbăreţilor de peste tot pentru că nu mă lasă să persist în atitudinea de plângăcioasă!

LMT #2 - comunicare si LMT #4 - negociere

La vreo 2 - 3 ani de când am făcut ambele module, îmi dau seama că LMT (Liderii Mileniului Trei sau www.lmt.ro) face parte din lista lucrurilor sau a oamenilor care m-au modelat. Singura problemă e că atunci când vorbeşti prea mult despre comunicare şi negociere, şi împarţi sfaturi despre cum ar trebui făcut în stânga şi în dreapta, you fail miserably at it. Pe româneşte, eu am fost un mare eşec la capitolul comunicare în ultima săptămână.

De fapt am încălcat un mare set de reguli:
1. Nu presupune... presupunerile nu ne ajută deloc.
2. Nu considera că mesajele sau Gtalk-ul sau mailul transmit ceea ce vrei tu să transmită sau ceea ce vor persoanele respective să transmită.

Studiul de caz va fi despre acest proces de comunicare între mine şi o foarte bună prietenă. Eu dau un mesaj în care o rog pe ea să îmi dea nişte date. Ea nu apucă să răspundă la mesaj pentru că e la şcoală şi eu presupun că din moment ce am trimis mesajul, ea şi acceptă să mi le dea. Aşa că, în virtutea inerţiei şi de dragul de a rezolva lucrurile repede, vorbesc cu o prietenă comună şi o rog pe ea să mi le dea. WRONG!

Iată conflictul: prietena numărul 1 nu vroia să mi le dea, prietena numărul 2 află în ziua următoare că aceasta e starea de fapt, schimburile de mesaje cu feedback negativ au loc pe mail şi iată cum s-au bulit relaţii construite pe parcursul a 2 - 3 ani.

Din teoria conflictelor ar fi trebuit să ştiu că cel mai uşor e să previi. N-am făcut asta. Tot din teoria conflictelor(sau din teoria bunului simţ) ar fi trebuit să ştiu că atunci când îmi e semnalată o greşeală zic mulţumesc că mi-ai atras atenţia şi îmi pare rău că am greşit. Ce credeţi că am făcut eu? Corect, niciunul din aceste lucruri... adică am escaladat conflictul.

Eu una chiar n-aş vrea să pierd aceste relaţii şi mă gândesc că am învăţat ceva din asta. Teoriile sau sfaturile nu sunt pentru prieteni sau pentru cursanţi; sunt pentru tine, pentru fiecare zi şi pentru fiecare experienţă de comunicare.


Eu şi prietena mea, Alexandra, care între timp mi-a răspuns şi mi-a zis că îmi dă voie să postez acest articolaş, ca să le folosească şi altora.

Am reuşit să rezolvăm situaţia, concluzionând că nu există "drăcuşori sau îngeraşi" şi asumându-ne fiecare partea noastră de vină.

Cat de multe stim despre Mos Nicolae...

in varianta olandeza? De fiecare data cand citesc peste ceva vreme un articol scris de mine, mi se pare bine scris. :D

“Sinterklaas” sau Mos Nicolae in varianta olandeza este sarbatorit in seara de 5 decembrie in Olanda, Belgia, Aruba, Surinam si Antilele Olandeze si este sarbatoarea lor principala in luna decembrie.
Ce nu stiam pana cand am ajuns in Olanda este ca numele initial al New York-ului a fost New Amsterdam si ca Santa Klaus seamana foarte mult cu Sinterklaas, ca denumire si ca traditie.

Daca vreti sa cititi tot articolul, click pe http://www.viajoa.ro/.

o zi din viaţa de NMS-ist...

NMS = NewMediaSchool şi este proiectul la care mă gândesc non-stop de vreo 2 luni încoace.

Mă trezesc pe ritmuri de "Bună dimineaţa, soare!" şi încep să pun pe hârtie ce mai e de făcut azi: scriu un mail, dau ceva telefoane, mai organizez un atelier. Toate astea plus partea de întâlniri de concept reprezintă partea frumoasă, partea pentru care m-aş trezi în fiecare zi la 6, şapte zile din şapte.

Ce nu ştie lumea e că în spate există câteva tone de hârtie pentru dosare de achiziţie, rapoarte, note de decont şi că aştept ziua în care cineva acolo sus o să se prindă că proiectul e foarte fain şi merită finanţat într-o relaţie de TRUST. "I trust you'll do wonderful stuff with my money, I just need to see the results + I trust you'll give me the money and I am already doing wonderful stuff. "

Adică încrederea finanţatorului în tine, şi încrederea ta în finanţator. :)

Ce mă face să adorm pe ritmuri de "Bună noaptea, lună!"? Ideea că lucrez cu oameni minunaţi şi că din mâinile lor ies site-uri profi şi funcţionale:

• Societatea pentru Psihologie Iaşi
  
• Liga Studentilor în Medicină Bucureşti
• Organizatia Colegiul Studentesc din Electronica
  
• LSFMPT - îi las pe ei să se prezinte ;)

Dacă şi voi aveţi încredere în noi, daţi un click şi un comment aici: www.newmediaschool.ro

gătesc şi îmi place!

Am scris sâmbătă un articol pentru Viajoa.ro şi mi-am amintit cât de bună era plăcinta cu brânză în variantă sârbească. Bineînţeles că m-am dus să cumpăr chestii şi am făcut o porţie mai puţin convenţională de "gibanica". Am primit laude... şi plângeri de la domnişoarele care se plâng că vor lua în greutate dacă mai stau pe lângă mine.

Aici urmează să fie fotografia....












Dacă vreţi să încercaţi, aveţi aici reţeta şi mai multe fotografii.

Un zâmbet pentru tine!

Am găsit această campanie pe lumebuna.ro şi mi se pare genială.

Eu o să fiu la un training sâmbătă şi n-o să mă pot duce la TNB, dar o să împart zâmbete la training... şi o să le fac poze oamenilor zâmbăreţi de acolo.

Celor care sunt pe undeva prin ţară... şi citesc acest post, le recomand să iniţieze aşa ceva la ei în oraş. Chiar cred că avem nevoie de zâmbete şi zâmbăreţi!

Click pe poster sau aici, ca să aflaţi mai multe detalii!

ShortsUP sau cum m-am prins că sunt pensionară...

De vreo două week-enduri încerc să ies în oraş ... Mai întâi am vrut la Pink Martini şi aseară am vrut la ShortsUP. Mi-am luat telefonul şi am sunat sistematic la toţi prietenii care ar putea să fie interesaţi să meargă cu mine la astfel de manifestări.

Duminica trecută am rămas acasă, supărată foc... şi aseară am ajuns la litera L când am găsit pe cineva, care ştia pe cineva care mergea la festivalul de scurtmetraje. N-am mai stat pe gânduri, m-am îmbrăcat şi am plecat. Pe drum, am dezvoltat o teorie: prietenii mei se împart în pensionari şi liceeni. Liceenii sunt ori pe la casele lor prin ţară :), ori abia au plecat spre Anglia, Danemarca, Olanda... la universitate. Pensionarii sunt foşti colegi de facultate, prieteni mai mari decât mine, oameni care au partener şi care n-au chef să se plimbe cu mine pe la concerte sau prin baruri. Şi mă tot gândeam cum să rezolv situaţia şi cum să intru într-o gaşcă ce nu stă acasă.

Am ajuns între timp la Muzeul Ţăranului Român, am ajuns în sala de proiecţii şi m-am bucurat de fiecare scurt metraj. Am aflat cum se vede tema grijii pentru mediu prin ochii regizorilor tineri şi m-am gândit că unele dintre ele sunt foarte potrivite pentru a fi arătate în şcoli. pentru a fi arătate la televizor... pentru a ne fi implantate în creier.



Apoi am avut concert Alexandrina Hristov şi ne-a plăcut la nebunie, mie şi celor din sala arhiplină. Şi mi-am dat seama că eu nu o ascultasem până atunci... Aşa m-am prins că sunt şi eu o pensionară. Anyways, cine vine cu mine pe 10 decembrie, în Preoteasa, la următorul ei concert?