atmosfera unui oraş

Am văzut Parisul pentru prima oară acum 9 ani şi am stat o zi... alergând oarecum de la un obiectiv turistic la altul: Louvre, Tour Eiffel, Arc de Triomphe de l'Etoille. Îmi amintesc foarte clar că locul meu preferat a fost Trocadero, esplanada de pe care poţi privi Turnul Eiffel sigur de faptul că doar tu guşti momentul, nu şi cealaltă mie de turişti de prin preajmă.
Dar nu mi-a plăcut Parisul per total. Atmosfera nu era potrivită pentru mine, pentru vârsta mea, pentru oamenii cu care eram acolo.

Şi... am fost la Paris acum 2 zile. Soare, grădinile Versailles, fântânile arteziene din faţa Luvrului, plimbarea pe malul Senei şi scânteile de la ora 23.00 de la Trocadero m-au făcut să mă mai gândesc un pic. Am ajuns la 7 seara, marţi şi am plecat la 14.00, miercuri. Deci am avut mai puţin de o zi la dispoziţie să "simt" oraşul, dar acum ştiu că vreau să mă întorc. Şi mai ştiu că e minunat să laşi lucrurile să ţi se întâmple.

Nu pot să pun într-o ecuaţie lucrurile trăite în ultima săptămână, dar pot să spun că m-am bucurat de ele la maxim. Cam aşa arată harta fizică a ultimei săptămâni. Harta sentimentelor e greu de desenat sau de descris.

Letonia, o nouă ţară pe harta mea

Până acum câteva zile în capul meu era o mare varză când venea vorba despre ţările baltice (Estonia, Letonia, Lituania; Talinn, Vilnius, Riga...). Nu prea ştiam ce capitală să asociez cu ce ţară. Acum ştiu, pentru că am fost la Riga, capitala Letoniei. Talinn e la nord, capitala Estoniei şi cea mai frumoasa dintre capitalele baltice (zice-se), iar Vilnius e la sud, capitala Lituaniei.

Am ajuns la Riga pentru că am aici o prietenă "călătoare" şi am găsit un bilet ieftin de avion. Am ajuns la Riga la fel de ieftin cum aş fi ajuns la Amsterdam, dar acum aş plăti de 2 ori mai mult ca să mă întorc.

Mi-au plăcut oamenii(ospitalieri şi calzi), mi-a plăcut istoria locului (dar m-a şi întristat), mi-a plăcut asemănarea cu ţărişoara noastră şi mi-a plăcut mâncarea!!!

Am fost la mare, am văzut clădiri sovietice, clădiri noi şi clădiri în stil New Age, am văzut sinagogi arse de nazişti, am vizitat muzeul etnografic şi un castel medievale. Turismul a înflorit şi mulţi "băştinaşi" recunosc că lucrurile sunt mult mai bine decât acum câţiva ani. Deşi mi-am recuperat ca prin minune portofelul şi camera din mâinile unor rromi, pot să zic că sunt cu 2 - 3 lungimi de pas înaintea noastră în termeni de normalitate.

O să adaug poze când le recuperez. ;) Singura explicaţie pe care o am pentru faptul că ei sunt înaintea noastră e numărul de locuitori. Ei au 2 milioane si jumătate şi mă gândesc că e mai uşor să transformi 2 milioane decât 22 de milioane. E mai uşor să dansezi cu un elefănţel decât să te mişti cu un elefant.

M-au întrebat ce mi-a plăcut mai mult şi le-am spus că mi-a plăcut tot, mi-a plăcut că am învăţat pe viu despre ţara lor... aşa cum eu i-am învăţat câte ceva despre ţara mea. E trist că noi n-avem Letonia pe hartă, aşa cum e trist ca letonii nu au România pe hartă. Promit să-mi îndrept atenţia spre Serbia, Croaţia şi alte ţărişoare pe care nici nu le vedem doar pentru că nu sunt în vest!

sportul meu preferat ...

...este, de marţi încoace... snorkelling. Aşa se numeşte tubul de respirat(snorkel) folosit în scufundări libere şi noi n-avem un singur cuvânt, dar olandezii au... şi l-au împrumutat şi englezilor.

Nu sunt o mare înotătoare şi până acum vreo doi anişori îmi era frică să mă bag cu capul sub apă. Îi mulţumesc unui anumit cineva că m-a lecuit şi m-a învăţat să fac pluta şi să înot pe spate. A încercat el (săracul) să mă înveţe să mă şi scufund, dar inevitabil fundul meu rămânea la suprafaţă şi atunci am tras concluzia că e prea mare şi m-am lăsat păgubaşă. :)

De când am aflat că aici am bazin olimpic la dispoziţie şi că pot să merg în fiecare zi să înot... am zis că asta e şansa mea şi am încercat cu stoicism să învăţ bras (mai profesionist decât brotăcelul pe care îl făceam înainte), să mă scufund şi să mă învârt în apă. Ştiu că sunt ţeluri de copil de 10 ani de la Trotuş... dar pot fi şi ţeluri de copil de 23 de ani de la Gilort, nu?
Acum reuşesc să înot sub apă şi să mă învârt în apă... iar marţi am reuşit să mă scufund la 2m 60... cu ajutorul labelor, măştii şi a tubului de respirat.

Zic că scufundările sunt pe cale să devină sportul meu preferat pentru că iubesc apa, dintotdeauna mi-am dorit să înot ca un peştişor şi să pot să văd vietăţi marine la ele acasă. Iar senzaţia e minunată, chiar dacă tot ce am făcut eu a fost în piscină.

În poză nu sunt eu, dar promit că voi avea multe poze de tipul ăsta, în mările şi oceanele lumii! :P