mâncare, nutriţie - Japonia şi America

În ţările dezvoltate, situaţia stă cam ca în filmuleţul cu japonezii de aici. La ei, 60% din mâncare e importată. Acum mănâncă mai multă carne, ulei, produse bazate pe făină şi în trecut mâncau peşte, orez şi produse locale. Schimbarea de dietă a produs dezechilibre şi în organism (îngrăşare, diabet, boli de inimă) şi în comerţ (import de soia, grâne).

În ciuda faptului că importă mâncare, japonezii aruncă mai multă mâncare decât întregul ajutor dat de lume către ţările în curs de dezvoltare. Dacă doar japonezii fac atâta risipă, înseamnă că ajutorul de mâncare e infim... sau că lumea civilizată efectiv aruncă energie, resurse la gunoi şi crează în felul ăsta probleme de mediu şi tot aşa.
Tot datorită importului de mâncare, avem alte consecinţe: prima ar fi dispariţia producătorilor locali (e mai ieftin să imporţi ceva nesănătos, produs pe bandă, decât să cumperi ceva organic, produs la tine acasă), îmbătrânirea populaţiei de fermieri şi a doua ar fi "siguranţa mâncării". Ce se întâmplă dacă una dintre ţările de care depinzi refuză să îţi trimită mâncare sau păţeşte ceva? Ce se întâmplă dacă vreun terorist se gândeşte să pună ceva în mâncarea trimisă?
Altă problemă: în cazul Japoniei chiar să vrea şi n-ar putea să producă pe plan local toată mâncarea de care are nevoie. 70% din relief e muntos, pământul destinat în trecut fermelor are acum fabrici şi tot aşa. Să spunem că alte ţări sunt mai norocoase în materie de pământ, însă la nivel global vom avea o problemă.

Avem 6,76 bilioane de oameni pe pământ. Nu prea ştiu să număr aşa ceva, dar predicţiile spun că până în 2040 vom avea 9 bilioane. Iar numerele din Africa şi Asia cresc cu 20, respectiv 50%, pe cand cele din Europa si State cresc cu 7, respectiv 5%. Cu ochiul liber se vede că e trist. În curând, o persoană cu pielea total albă va fi o raritate.

Revenind la mâncare şi foame, Naţiunile Unite, în 2005 estimau 850 de milioane de oameni, mai ales copii, suferind de malnutriţie. Eu cred că sunt mai mulţi şi în următorii ani, vor fi şi mai mulţi. Noi aruncăm mâncarea, ei ar linge efectiv de pe jos o linguriţă de mâncare.

Legătura dintre mâncare şi energie e cam aşa: avem nevoie de petrol, combustibil pentru pesticide, curăţarea pământului pe marile ferme, transport, împachetat, procesat(toate E-urile din mâncare). În felul ăsta creăm probleme climatice: schimbări de temperatură, scăderea resurselor naturale de apă, scăderea nutrienţilor naturali din sol. Cu cât e mai greu să producem, cu atât creşte preţul mâncării. În momentul în care oamenii nu-şi vor mai permite mâncarea... ajungem la revolte, pentru că poţi să trăieşti fără televizor, net, cărţi... dar nu prea poţi să trăieşti fără mâncare.

Am scris multe şi simt nevoia să rezum cumva:
există o legătură clară între dietă(stil de viaţă) şi sănătate, schimbare climatică şi energie.
Dacă fiecare dintre noi ar face ceva în privinţa asta(mai puţin Mac şi mîncare pre-procesată, mai multe alimente organice, gătit acasă, mâncare tradiţională), fermierii ar avea ce face, etichetele pe mâncare ar fi "studiate", etc. Cred că în România nu există mari probleme de tipul ăsta pentru că n-am apucat să facem ferme şi să îndopăm vitele cu grâne. Ideea ar fi să ne prindem că e bine ce facem şi să nu copiem marile "politici de agricultură" din lumea civilizată. Nu de alta, dar ei vor să le schimbe, pentru că s-au prins că le fac mari probleme.

Un articol foarte tare am citit in New York Times; se numeşte Farmer in Chief, adică Fermierul de serviciu şi e o scrisoare deschisă către Obama. Câteva chestiuţe care mi-au atras atenţia:

• trebuie să întoarcem sistemul de nutriţie american dinspre dieta de combustibili a secolului 20, înspre dieta normală a soarelui contemporan. (americanii, şi noi după ei, mănâncă mai mult petrol decât produse ale fotosintezei)
• subvenţiile date fermierilor ar trebui să reflecte numărul de recolte diferite pe care le cresc sau numărul de zile pe an în care câmpurile lor sunt verzi (fotosinteză pentru creştere de plante, animale, controlul eroziunii solului şi emisiilor de CO2)
• americanii aruncă 14% din mâncarea pe care o cumpără. Nu vorbim aici despre supermarketuri, transport sau producători. Dacă ar exista un program care să transforme această pierdere în fertilizator natural, am rezolva o mare problemă cu gunoiul, o altă mare problemă cu fertiliatorul bazat pe combustibil şi am îmbunătăţi calitatea mâncării
• pentru a schimba felul în care copiii noştri se gândesc la mâncare, ar trebui să plantăm grădini în fiecare curte de şcoală primară, să construim bucătării complet echipate, să şcolim bucătari şi bucătărese care să îi înveţe pe copiii noştri să mănânce sănătos şi să gătească sănătos.

Există cineva care să se gândească la asta şi la noi? Există cineva care să se gândească la faptul că stilul de viaţă (sport, mâncare, dietă) e o materie bună de pus în programa şcolară?

ce ştiu eu despre situaţia lumii? ce ştiu tinerii din RO despre asta?

Am tot scris despre forumul de la Bruxelles şi se pare că o să mai scriu despre ce am auzit acolo pentru că a fost destul de intens. Lucrurile mi-au atras atenţia :) şi în ultimele două zile am citit foarte mult doar datorită unei discuţii de o oră. (Ceea ce nu mi se întâmplă după un semestru de cursuri la Poli, îmi pare rău să recunosc)

Discuţia de o oră a fost la masă, la un prânz tematic. Tema a fost: "Competiţia pentru pământ. Probleme de securitate naţională(mâncare, climat, energie)"

În mintea mea s-au trezit legături de genul: energia şi asigurarea resurselor de energie reprezintă o problemă de securitate naţională(vezi problema cu Rusia, închiderea robinetului de gaz sau creşterea preţului petrolului). Am admis că şi schimbarea climatică e o problemă majoră şi că îi vedem efectele cu fiecare trecere de anotimp. Dar eram foarte curioasă să văd care e problema lor cu mâncarea şi cu pământul. La noi... cresc tufe şi mărăcini pe loturile de pământ şi tot timpul am avut ce păpa.

Ce-o să scriu în postul următor demonstrează cât de informată sunt eu despre problemele lumii şi cât de mult m-a învăţat cineva (la şcoală) să îmi pese despre astfel de lucruri. Mai mult decât atât am început să mă gândesc că dacă eu habar n-aveam, e foarte probabil ca tinerii de vârsta mea din România să fie în aceeaşi situaţie. O parte din ei sunt politicienii de mâine, o parte din ei sunt în situaţia Elenei Băsescu, care ne va reprezenta probabil in Parlamentul European. Dacă nu sunt obişnuiţi de pe acum să vadă sau să gândească la nivel micro şi macro şi să aprecieze astfel de probleme la adevărata valoare... we are in deep shit, cum zice americanul... sau suntem într-un mare raha... cum zic eu.

Citiţi mai multe despre situaţia din Japonia şi State aici.

Brussels Forum 2009, as seen by me

Brussels Forum 2009 a "umplut" o intreaga saptamana din viata mea. Cuvantul nu e prea dragut, dar sensul lui se aplica: o saptamana intreaga petrecuta in acelasi hotel (de 5 stele) din centrul orasului, cu aceiasi oameni, cu aceleasi reguli si cu nenumarate mici victorii si satisfactii pentru mine si colegii mei, o saptamana plina.

Cel mai acut am resimtit nevoia sa stau si sa scriu in ultimele 3 zile (zilele efective de conferinta). Marian ne spunea mereu ca dupa "timpul trairii", e nevoie de un "timp al marturisirii" si de data asta am simtit constant nevoia sa stau, sa ma gandesc la tot ce am facut, vazut, auzit, ca sa pot sa internalizez cat mai mult si sa pot sa iau cu mine cat mai mult.

Am facut parte din echipa de voluntari alaturi de alti 12 tineri de nationalitati diferite(vorbesc din Germania, SUA, China, Belgia, Olanda, Canada, Franta, Bulgaria si Romania), deci schimbul de idei si valori a fost foarte intens.
Ii cunosteam pe o parte din angajatii GMF de la Bucuresti si acum i-am cunoscut si pe cei mai noi dintre ei. Am vazut cum functioneaza cateva organizatii pana acum si trebuie sa recunosc ca GMF e printre putinele care imi plac: stilul de lucru e fara presiuni, faci lucrurile pentru ca vrei sa le faci, esti ajutat daca ai probleme si apreciat pentru ceea ce faci.

Multi dintre ei erau la a 3-a sau a 4-a organizare a unui astfel de eveniment, ca sa nu mai vorbesc de cei care se ocupa efectiv de asa ceva (Bain si Paige cred ca au sute de astfel de evenimente la activ). Vorbeam cu Paige despre asta si il intrebam ce a invatat el din organizarea BF2009. Raspunsul a fost extrem de natural: mi-a zis ca pe plan profesional putea sa faca tot ce a facut cu ochii inchisi, iar pe plan personal a realizat ca o saptamana nu e de ajuns ca oamenii sa interactioneze suficient. Vineri, inainte de conferinta, a simtit ca nu toata lumea "a cuplat". Pentru el, sunt importanti oamenii care fac parte din proces, cat de mult poate transmite din experienta lui si cat de "usor" ii poate face sa interactioneze intre ei. Observati ca nu vorbesc de bani, cariera sau excelenta pe plan profesional; daca indeplinesti prima conditie, vin si astea.

Am mai reinvatat ceva - despre putere. "Puterea nu se da, se ia", adica, in termeni de putere, nu conteaza daca cineva te pune intr-o anumita pozitie. Conteaza cum le arati celorlalti ca iti meriti pozitia. Si se pare ca eu si Ina ne-am descurcat minunat (instinctiv) de data asta. Primul lucrusor pe care l-au observat Bain si Paige a fost ca in prima zi in care am ajuns, ne-am stabilit punctul de lucru in camera lor(Headquarters). Exista "lupte interne" in organizatie pentru un loc acolo si nu oricine il primeste. Noi ne-am pus efectiv acolo, fara sa ne facem probleme ca nu l-am merita. Asta inseamna ca putem, problema se pune cand vrei sa controlezi tipul asta de putere, intensitatea ei... si alte cateva chestiute.

Ar putea sa existe voci care sa intrebe: "cine te crezi?", "ti-au murit laudatorii?"... iar raspunsul e: sunt un personaj care e atat de convins ca poate, vrea sa invete si sa devina mai bun, incat la un moment dat va reusi.Micile victorii din saptamana asta sunt legate de acest fapt: mi s-a reconfirmat ca pot, ca ar fi o mare pierdere sa ma abat de la drumul meu, oricare ar fi el.O alta mica-mare victorie e faptul am participat "pe viu" la o dezbatere BBC despre "ordinea lumii".
BBC World Debate - "Shared Destiny": How Relevant is Europe to the United States Under Obama? titlul dezbaterii a fost: Cat de relevanta este Europa pentru SUA sub conducerea presedintelui Obama? Au fost doi panelisti din State(un analist american, o tipa din Departamentul de Stat - director de planificare politica) si doi din Europa(ministrul de externe al Suediei si ministrul pentru Africa, Asia si UN al Angliei). Cel mai mult s-au contrat cei doi americani... si mesajul transmis de ei a fost ca dupa ce i se termina "luna de miere"(care a depasit deja granitele Americii), Obama va trebui sa arate rezultate.

Dezbaterea e maine, pe BBC, 07:10 GMT, 15:10 GMT, 20:10 GMT si duminica, 29 martie, 00:10 GMT. Pentru Romania se adauga 2 ore, asa ca va rog sa imi spuneti daca intra o mana sau un picior de-al meu in cadru. :D

Daca ar trebui sa fie o concluzie la ce am scris, aceasta e: o sa fiu voluntar pentru ei sau pentru orice altceva atata timp cat o sa am astfel de experiente de invatare si am multe argumente pentru cei care cred ca banii sunt totul.

Brussels Forum 2009, sneak preview

O sa spun despre ce e vorba, o sa spun de ce imi place asa de tare ce se intampla aici si o sa las la alegerea voastra daca cititi mai mult sau nu.



Brussels Forum 2009 e o intalnire la nivel inalt a celor mai importanti lideri din domeniile politic, economic si corporate, din America de Nord si Europa organizata de German Marshall Fund. Se vor pune pe masa multe lucruri :) printre care criza financiara, schimbarea conducerii SUA, situatia din Rusia, Afghanistan. Vor fi si sesiuni la care presa nu e invitata despre Asia, Middle East si schimbarea climatica. Astept cu interes sesiunile la care voi putea participa si eu ca "ascultator" si "privitor" neinitiat.



Dintre numele invitatilor si speakerilor amintesc: Jose Manuel Barosso, presedintele Comisiei Europene, Sergey Lavrov, Ministrul de Externe al Rusiei, Javier Solana, secretarul general al Consiliului European, Mircea Geoana.



Imi place pentru ca sunt in mijlocul lucrurilor si pentru o saptamana aud si fac lucruri cu si despre oameni importanti, inteligenti si cu putere de decizie (e posibil ca nu toate calitatile sa fie atribuite unei singure persoane). Imi place pentru ca ii stiu pe oamenii din organizare de la Conferinta de la Bucuresti de pe langa summitul NATO. Aici, lumea te apreciaza pentru ceea ce faci si pentru efortul depus. Astazi l-am cunoscut pe cel mai important sculptor al Belgiei, Olivier Strebelle. Are 82 de ani, e extrem de dragut si de normal si a lucrat 4 ani pentru ultima sa opera, "The Athletes Alley", o sculptura cu lungimea de 105 m si inaltimea de 20 de m. A fost realizata pentru Olimpiada de la Beijing din 2008 si arata uimitor.


Ina ma intreba mai devreme ce am invatat azi. Am invatat ca poti cu usurinta sa gasesti mici bucurii la fiecare pas, chiar si cand faci lucruri obositoare;sau ca fiecare moment depinde de dispozitia ta si de unghiul din care-l privesti. Am avut o conversatie de la adult la adult cu un tip care a lucrat in securitate pentru administratia Bush si care imi povestea ca in doi ani a vizitat 37 de tari si a "invatat" cum sa transmita mesaje pe care oamenii sa le inteleaga. (he says the words, he's sending arrows with the words, but people feel like they received flowers or greetings. :))
E nevoie de exercitiu ca sa faci asta, e nevoie de ceva ani de experienta, dar e clar ca mi-ar placea sa pot sa fac asta. Interactionand cu ei (PhD people, seniors, experimented staff) incep sa imi confirm ca pot sa fac orice vreau, important e sa ma prind ce si sa imi canalizez atentia si actiunile in directia respectiva.

E un sentiment bun! :)

Maastricht, prima vizită în Olanda

eri a fost vineri, 13 și de obicei nu bag în seamă chestii legate de ghinion... Am plecat la 10 de acasă și am ajuns după 7 ore în Maastricht, pe un drum care trebuia să ia maxim 4 ore. :) Li s-a defectat trenul ... și a trebuit să schimb de 4 ori trenul în loc să-l schimb o dată. A fost interesant.

M-am întâlnit cu Alinuța la Utrecht, probabil următorul oraș pe lista mea și am povestit vreo oră.

Maastricht o "conține" pe Ina în momentul ăsta și chiar dacă ar fi un oraș urât... tot aș veni cu plăcere. Din fericire, e un oraș drăguț, cu influențe de la olandezi, germani și belgieni.
Așa arată ziua ... vedere de pe pod și râul Meuse.

Și mai jos vedeți cum arăta aseară... sau cum arată noaptea.
















O căsuță în dulcele stil olandez(deasupra râului :), cu lumânări și flori proaspete pe masă) și o curte interioară extrem de romantică la lumina stelelor.






















Seara a continuat la un curs de salsa (Ina merge din septembrie și e foarte tare) unde am cunoscut niște oameni care se mișcă genial. Partea frumoasă a fost să dansez cu ei, să primesc complimente că învăț repede, că am ritm și că aș putea deveni rapid o expertă :). E clar că o să mai vin. Partea și mai frumoasă a fost să fac legătura cu filmuletul lui Stuart Brown despre JOACA, de pe TED Talks. Instructorul de salsa, sotia lui, prietenii lor, cei care dansează de ani buni de zile, se simt atât de bine pe ring, sunt atât de "jucăuși" în dans, încât până și anii par să îi ocolească. Fără glumă... am aflat că oameni cărora le dădeam 30, maxim 35 de ani, au de fapt 44 sau 46. :)

Ina întreabă ce am învățat, ce am reînvățat și de ce m-am dezvățat: am reînvățat să mă distrez și să mă joc prin dans, am revăzut cât de frumoasă e în mediul ei... și cât de bine mă simt în preajma ei, am învățat noi pași și noi mișcări de salsa.
Cât despre dezvățare, e un proces continuu de când am venit aici: mă dezvăț de starea de bosumflare și de starea de "nu".

Acum plecăm la cumpărături... Wish us luck!... să rămânem cu niște bani. :P

sunt roman?

Intr-o pauza de asamblat am facut testul... cu un click pe pagina lui Doru.

Sunt 64% român.
Testul zice aşa:

Eşti frate cu dracul, iar puntea e viaţa. Ţi-e bine în România că ştii că altundeva nu te-ai descurca. Dacă ţi s-ar da bani, ai şi arbora un steag de ziua naţională. Când vorbeşti cu străinii devii şi mai patriot decât de obicei şi începi să le spui despre Brâncuşi şi Duckadam chiar dacă nu-ţi place nici pictura, nici handbalul. Nu asculţi manele, dar după ce te îmbeţi, parcă merg. Îţi place să-i corectezi pe alţii când greşesc. Şpaga e prietena ta bună. (51 - 70 de puncte)

Fă şi tu testul aici.

Chiar ma simt legata de tarisoara noastra. :-) Cu atat mai mult cu cat de cand sunt aici imi dau seama ca nu prea e pe harta lumii. Ar trebui sa o pozitionam cumva. cum am scos Romania pe gura... cum lumea incepe sa se uite in alta parte sau sa caste a plictis.

leapşa de la Paul, 18 feb

Ca să vedeţi cât de mult timp am avut luna trecută să citesc pe net.... o să spun că am văzut după 2 săptămâni că Paul s-a gândit la mine. Eu n-am jucat niciodată leapşa când eram mică... şi cred că îmi place varianta asta... acum că sunt mai măricică. :)

Sunt: o domnişoară care învaţă să fie ea însăşi în fiecare zi.
Aş vrea: multe, dar o să scriu ce îmi urează bunica de fiecare dată: "minte multă, sănătate şi un dram de năroc (noroc)".
Păstrez: vederi din locurile în care am fost, poze cu oamenii de care mi-e dor, cadouri mici primite de la aceiaşi oameni, cercei desperecheaţi ;)
Mi-aş fi dorit: să mă nasc băiat (până prin clasa a VIII-a), să fac balet sau dansuri şi să am talent la desen.
Nu îmi plac: prostia omenească, atitudinea de "aştept să cadă drobul de sare" sau "pică pară-mălăiaţă" şi tendinţa românilor de a te trage de tricou sau de picior când ai tendinţa să te ridici.
Mă tem: de singurătate.
Aud: colegele din camera vecină care vorbesc în chineză şi au tonalităţi diferite pentru fiecare literă :(.
Îmi pare rău: când lucrurile nu ies cum mi-aş fi dorit, când rănesc involuntar oameni la care ţin.
Îmi plac / place: familia mea, cărţile, ski-ul, apa, muntele, oamenii din Club LMT, olandezii, oamenii care învaţă şi îşi doresc să înveţe, CROS-iştii
Nu sunt: perfectă şi nici nu vreau să fiu.
Dansez: oriunde şi orice şi oricât; aş vrea să ştiu tango, mai mult dans oriental şi sud-american.
Cânt: cu Dora :), în tabere, de Crăciun colinde.
Niciodată: e un cuvânt pe care am învăţat să nu-l spun. Ultima lecţie am primit-o de la Cosmin şi Ina.... :)
Rar: stau de dragul de a sta. de obicei mă odihnesc când sistemul meu imunitar e praf şi nu prea pot să mă ridic din pat.

Plâng: de ciudă când văd că celălalt nu se prinde sau când nu pot să fac nimic; când am momente de oboseală cruntă şi mă prind că sunt singură.
Nu sunt întotdeauna: "urmăritoarea propriilor sfaturi".
Nu îmi place de mine: când mă leg de oameni care nu merită, când mă bosumflu fără motiv şi când nu reuşesc să mă "dez-bosumflu" singură.
Sunt confuză: când mă gândesc la ce va fi şi la cum ar trebui să arate viaţa mea.
Ar trebui: să mănânc la ore fixe, să alerg mai mult, să îmi fac timp să mă întâlnesc cu prietenii, să am grijă de corpul meu şi să citesc mai mult.

Sunt curioasă cum o să arate răspunsurile peste un an sau doi.

Leapşa către CROS (sunt curioasă cine o să scrie pentru organizaţie :) ) si către Anca.

oameni care zâmbesc pe stradă

:-) probabil m-am mai plâns că în Bucureşti lumea e posomorâtă şi în autobuz şi pe stradă lumea are colţurile gurii în jos. Ei... aici lumea zâmbeşte!!! Fie că zâmbeşte la soare, la stele sau îmi zâmbeşte mie, o necunoscută din România, accentul e pe zâmbet. Şi la ei e criză; nici la ei studenţii nu au Lamborghini şi nu mănâncă la "caru cu bere"... şi cu toate astea zâmbesc, spun "mulţumesc" şi "cu plăcere" chiar şi atunci când nu e nevoie şi ... te ajută pe stradă. În România, m-a ajutat cineva pe stradă în Cluj. :D şi cam atât.

Am decis să zâmbesc şi eu. Şi acasă zâmbeam sau râdeam cu motiv; vreau să mă dezvăţ de "motive" şi vreau să învăţ să zâmbesc tot timpul. glimlachen e verbul în olandeză. Ik wil meer glimlachen! and Ik wil Netherlandse te leren.

Nu pot să fac poze... dar o să pun câteva de pe net. Într-una din seri am plecat de nebună cu bicicleta în centru... pentru că vroiam să simt că aparţin locului.

Iată cum arată centrul noaptea...

Azi am fost în piaţă... Piaţa lor nu seamănă deloc cu piaţa noastră :) : "ţăranii" sunt mândri de ce produc, grădinarii sunt mândri de florile lor, "orăşenii" cumpără cele mai bune lucruşoare de la piaţă, nu de la supermarket. Am văzut trăsură cu cai, am auzit muzică tradiţională şi am petrecut o sâmbătă de poveste... tot singură şi tot in Groningen.


Tot ziens!

Groningen, day 4

Astă-seară am primit complimente :-) Am întâlnit mai multe persoane... şi un tip a rămas mut când i-am zis că sunt de 4 zile în Groningen. El e aici de 2 ani şi a zis că în primele 3 luni nu ieşea din casă.
M-am simţit super bine.

Azi am aflat că cei de la AT&T şi cei de la Intel au sintaxă de assembler total diferită. Atât de diferită încât unii au registrul destinaţie în partea dreaptă şi ceilalţi în stânga. ceea ce nu e extrem de îmbucurător pentru programul meu cu funcţii scrise în ambele sintaxe. multe funcţii....

Apoi am vorbit cu colegii de birou despre comunism... pentru că am împărţit mărţisoare şi unul dintre ei zicea că e un obicei comunist. La un moment dat m-am enervat şi l-am întrebat cum de ştie atât de multe, ironic; mi-a răspuns ca avea 11 ani şi se uita la televizor. Am izbucnit în râs şi m-am simţit răzbunată.

Am fost la supermarket (Albert Heijn) şi am cumpărat chestii bio(biologisch). Înainte să plec Constantin m-a somat să îi aduc prăjiturele cu unt şi mi-a făcut poftă... aşa că astă-seară am mâncat prajiturele cu unt după doi ani. :)

Cea mai faină parte a zilei a fost întâlnirea de seara, cu grupul de couchsurferi din Groningen. http://www.couchsurfing.org/ e site-ul pe care poţi găsi "o canapea" sau un loc de dormit, oriunde în lume, gratis. Există grupuri de couchsurferi în diferite oraşe sau în diferite ţări. În Groningen se întâlnesc în prima vineri a fiecărei luni şi eu am picat "total din pom" la această întâlnire care mi-a plăcut extrem de mult. Am fost olandezi, germani, tailandezi, bolivieni, italieni şi români la aceeaşi masă. A fost incredibil. La un moment dat se vorbea engleză, spaniolă şi germană în diferite colţuri ale mesei.

Şi apoi am mers în Irish Pub... şi am descoperit că pe 17 martie, de ziua Sf. Patrick, trebuie neapărat să fii într-un Irish Pub... pentru că e exploziv.

Am îngheţat pe drumul spre casă şi am făcut, per total, 40 - 45 de minute cu bicicleta, azi.

:D

Groningen, day 2

Ar trebui să am mai mult timp liber aici... şi în ideea asta, ar trebui să scriu mai des. O să vedem dacă îmi iese.

Sunt în acest oraş minunat, Groningen, de 2 zile(de fapt o zi şi jumătate) şi pot să mă laud cu faptul că am deja bicicletă, hartă şi ştiu de unde să îmi iau mâncare. ;)

Am stat la universitate 7 ore... am aflat că acesta îmi va fi programul în următoarele 4 luni :-) ... şi că pot să merg la înot, climbing şi ce mai vreau eu, la centrul de sport al universităţii.

Apoi mi-am luat bicicleta şi am vizitat centrul oraşului, noaptea, am încercat să citesc în olandeză plăcuţa pentru turişti de la primărie. so... stadhuis = raadhuis = primărie, şi wijn huis = pivnita. se pare că primăria avea şi o pivniţă la un moment dat. Când o să avansez cu neerlandeza o să fiu în stare să dau mai multe detalii.

Cel mai tare moment al zilei: am văzut o pereche (domnişor şi domnişoară) întâlnindu-se pe bicicletă. Să explic: ea îl aştepta pe el... l-a văzut venind (el venea cu bicicleta regulamentar) şi s-a urcat şi ea pe bicicletă. S-au întâlnit... s-au pupat din priviri şi au plecat mai departe pălăvrăgind. Mi s-a părut extrem de dulce toată faza. ... Am uitat să spun că ea avea fustiţă şi un palton roşu.

Cel mai aiurea moment al zilei: a trebuit să îi explic profului că faptul că am note mici la Poli nu înseamnă că-s "neinteligentă". Trebuie să şi demonstrez asta în curând. :P