o sâmbătă minunată...

Acum o jumătate de oră am ajuns acasă de la un concert. Un concert de harpă cu Lavinia Meijer. Are 26 de ani şi a început să cânte la 9 ani... e deja recunoscută pe plan internaţional şi a cântat în mai toate clădirile faimoase (Concert Gebouw - Amsterdam, Carnegie Hall - New York) din lume.

La întoarcere, eu şi prietena mea aveam un zâmbet larg pe faţă şi povesteam despre cum am vrea să păstrăm momentul ăsta de fericire deplină în inimile şi minţile noastre pentru cât mai multă vreme.

Sâmbăta a început ca oricare alta... cu program de scris la teză, mers la piaţă, făcut curat. Apoi a venit Scarlett şi am făcut împreună supă cremă de morcovi (cu suc de portocale şi un pic de smântână, sic!). Ne-am gătit şi am purces la drum. Concertul a fost în bisericuţa din Fransum, un sătuc care are cel mult 20 - 30 de ferme răsfirate, la nord de Groningen(mi-ar plăcea să văd asemenea manifestări şi în bisericile noastre). Deci, am mers pe bicicletă o oră cu un canal în stânga şi o mare de verde în dreapta, mare presărată cu văcuţe din când în când. Cer clar, vânt răcoros şi discuţie veselă...

Am ajuns şi am realizat că noi avem 20 de ani şi restul participanţilor au mai mult de 50. N-a contat foarte mult pentru că atmosfera a armonizat frecvenţele tuturor pe aceeaşi vârstă, vârsta muzicii. Nu sunt un cunoscător de muzică clasică... nu prea sunt nici vorbitor de neerlandeză, dar protagonista a reuşit să meargă dincolo de toate astea şi să mă facă să o iubesc de la primele cuvinte. Şi a reuşit să facă asta cu toată sala. După prima suită de cântece avea sufletele noastre pe tavă. Cum a reuşit? Ne-a explicat muzica ei, ne-a spus câte ceva despre fiecare compozitor, ne-a dat cheia titlului şi apoi a început să cânte. Au fost piese clasice, piese de jazz, piese în colaborare cu un rapper, am "simţit" muzica şi am făcut conexiuni cu mintea mea pe care o credeam "afonă". A fost incredibil!!!

Cel mai mult mi-au plăcut 2 lucruşoare: filmuleţul realizat de ea la fabrica de harpe din Chicago, fabrica de la care şi-a cumpărat propria harpă şi... "Mosquitos massacre". "Masacrul ţânţarilor" e o piesă în care sunetele harpei imită un ţânţar, iar solista joacă rolului persoanei enervate de ţânţar. Şi harpa, solista şi sala conspiră împotriva ţânţarului... şi îl elimină într-un final fericit. Totul a fost atât de viu şi minunat(am primit prăjiturele de casă şi ceai la pauză) încât mi-e teamă că nu pot să pun în cuvinte toate senzaţiile.

La întoarcere soarele era la apus aşa că spectacolul culorilor cerului întregeşte tabloul. Pot să spun că am încheiat seara cu un bol de îngheţată cu cireşe şi struguri... şi acum o să mă duc la somn ştiind că vreau să împărtăşesc asemenea momente cu mulţi dintre voi.

a cere si a intreba...

Ieri si azi am invatat multe lucruri, dar cea mai importanta reusita a fost reinvatarea unei reguli simple: "trebuie sa ceri daca vrei sa primesti".

Acum o luna si ceva am vizitat o familie romaneasca aici in Groningen. Sotia e pianista si profesoara de pian pentru cei mici. Toata adolescenta mea a fost bantuita de faptul ca n-am avut unde sa iau lectii de pian sau de balet si mi-am promis ca atunci cand o sa am un bebelus sau o bebelusa o sa invat cot la cot cu el(ea) sa cant la pian. Cu baletul am renuntat... :) Si povestindu-i doamnei aceste vise, imi zice ca pot sa merg pe la ea sa invat de pe acum.

Mama zice ca "Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in sac!", zicala care se aplica si in cazul de fata. Urmatorul pas pe care trebuia sa-l fac era sa stabilesc o intalnire. Lucru pe care nu l-am facut, lasand sa treaca o luna pretioasa, din teama de a deranja sau de a fi refuzata. Intr-un final profesoara de pian imi scrie sa ma intrebe daca mai vreau... :( Morala povestii e ca trebuie sa intrebi sau sa ceri, daca vrei sa primesti. Nimeni nu va raspunde unei intrebari nerostite.

Si ca sa demonstrez ca am reinvatat... azi am intrebat la facultate daca pot sa repet la pianul din camera de conferinte. Ghici ce? Pot sa fac asta, atunci cand camera nu e folosita.

Acum nu prea mai conteaza ca o sa invat doar "Melc, melc, codobelc!" sau "Ceata lui Pitigoi", important e ca am reinvatat sa cer politicos lucrurile pe care le doresc.
La finalul lectiilor o sa va spun daca trebuia sa devin pianista... :P

iz de secol XVII...

Am primit un vizitator adorabil din România weekendul acesta şi, bineînţeles, m-am mai plimbat un pic şi cu el. Şi regula lui a fost clară: "vedem lucruri pe care tu nu le-ai văzut deja".

Zis şi făcut: 3 zile, 3 destinaţii diferite, 3 teme diferite.

Hortus Haren
Grădina botanică din Haren e cea mai mare din Olanda, are plante din toate zonele lumii, are grădini tematice şi se întinde pe 20 de hectare. Şi... legătura cu secolul XVII este că totul a început în 1626, cu visul unui farmacist de a avea o grădină cu plante din toate călătoriile lui. Acelaşi farmacist, Henricus Munting, a devenit primul profesor de botanică din Olanda, la vârsta de 71 de ani. Grădina nu e numai superbă, are în spate şi povestea unui om impresionant... aşa că pe mine m-a cucerit.
Deşi ziua a început cu ploaie, plonjonul meu de pe biclă în faţa unui autobuz şi câteva vânătăi, a continuat cu soare şi uimire în grădina botanică şi pe drumul către Haren. Cam aşa arată casele în zona rezidenţială a Groningenului.

Menkemaborg

A doua zi a fost dedicată unui conac. Conac e borg în neerlandeză aşa că Menkemaborg înseamnă conacul familiei Menkema. Fotografia din avion e de pe site-ul oficial, dar vă promit că aşa arată şi în realitate. De când am intrat pe poartă şi până am ieşit m-am simţit într-un film şi parcă îmi lipsea trăsura şi crinolina.
Există informaţii despre casă încă din secolul XIV şi se ştie că a aparţinut familie Menkema. În 1700 a fost însă cumpărată de familia Alberda şi i s-a dat forma actuală. Ultimul rezident a murit în 1902 şi familia a donat casa Muzeului din Groningen. Am văzut păpuşi de pe vremea respectivă, joc de şah cu piese sculptate, colecţia privată de tunuri în miniatură a unuia dintre domni... am văzut până şi colţul din bucătărie destinat copiilor, cu vase în miniatură ca ei să se poată juca. Asemenea muzee aş putea vedea dimineaţa, la prânz şi seara şi nu m-aş plictisi. Am aflat că la 1700 casa era dotată cu 2 toalete. În acelaşi timp, palatul de la Versailles nu avea niciuna. :)

Ameland

Ameland e a 4-a insulă locuită a Olandei (de la Vest la Est) şi referinţe despre ea datează din secolul VIII. A fost inclusă sub patrimoniul Ţărilor de Jos abia în 1803.
Are în jur de 27 de km de la vest la est şi aproape 3 de la nord la sud. Remarcabilă e diferenţa între peisajul din nord şi peisajul din sudul insulei. La nord este Marea Nordului cu plaje şi dune, iar la sud, un alt tip de mare (vara, în timpul refluxului nivelul apei e atât de scăzut încât poţi să faci excursii pe jos între insule). Există şi concursuri de aşa ceva. Se numeşte Waddelopen, Mudwalking sau mers prin noroi, pe româneşte.
Casele tradiţionale aparţin "comandorilor", căpitanii vaselor cu care se vânau balene. Cea mai veche datează din 1651... şi asta se ştie pentru că frontonul caselor are anul scris cu mici ancore.

Nu se prea poate face baie în Marea Nordului pentru că în iunie îţi cam îngheaţă picioruşele, dar faţa şi mâinile se înroşesc fără probleme, aşa că data viitoare o să îmi iau cremă cu factor de protecţie.

Vă salută răcuşorul de serviciu, călător în secolul XVII!

Primul meu tur cu bicicleta!

Dacă o ţin în ritmul ăsta poate mă vedeţi curând concurând la turul Franţei. :) Glumesc!

Azi am participat la un tur organizat şi am parcurs în jur de 40 de km. Norocul meu a fost că nu era un concurs şi că puteai să îţi reglezi ritmul de mers. Nenorocul meu a fost că am mers cu o domnişoară neerlandeză... care avea ritmul ei, iar acum corpul meu cere cu disperare un masaj.

Să vă povestesc de ce a meritat şi ce am văzut, auzit şi învăţat. În primul rând m-am prins că am putea să facem şi noi aşa ceva când ne mai dezmeticim ca furnizori de turism în România. Şi apoi... am realizat din nou că aici viaţa e la fel de normală la 70 de ani ca la 30 de ani. Am văzut (ciclând mai repede ca mine) familii cu copilaşi de 5 ani, părinţi şi bunici :); pentru ei, un astfel de tur e ceva normal ca distracţie la sfârşitul săptămânii.

Universitatea din Groningen împlineşte anul acesta 395 de ani şi cum orice aniversare e prilej de sărbătoare, organizează evenimente pe tot parcursul acestui an. Turul de astăzi a fost una dintre manifestări şi a început oficial la ora 10.00 (nu 10 şi un minut, ci 10.00) cu o salvă de tun. Tun de pe vremea bunicii, aprins de 2 oficiali îmbrăcaţi ca pe vremea bunicii în Olanda.

La 10 şi 20 de minute cauciucul de la roata din spate avea pană. Eram foarte fericită că nu plouă, nu m-am gândit să pun un gând bun şi pentru bicicletă. Aşa că am ajuns la magazinul de biciclete. Roata nouă mă costă 30 de euro... dar ei sunt drăguţi şi îmi dau o bicicletă (mult mai faină) ca să continui turul. Prima oprire a fost la cea mai nouă clădire a universităţii, Bernoulliborg. Bernoulli a trăit şi a studiat aici, aşa că lucruşoarele din clădire sunt despre ştiinţă şi tehnică. Am mişcat o minge cu ajutorul undelor Theta ale creierului.(Theta sunt undele relaxării, Alpha sunt undele concentrării şi Delta sunt undele somnului). În poză puteţi vedea cum câştig. A fost foarte tare să văd că pot mişca ceva cu puterea minţii şi nu concentrându-mă, ci relaxându-mă.

După ştiinţă a urmat peisajul - the Dutch landscape - cu văcuţe, oi, ferme şi 3 sau 4 feluri de verde. Am aflat că Uniunea Europeană şi Guvernul Olandez dau fermierilor 1 euro pe zi pentru fiecare văcuţă pe care o cresc. Ar putea să pară că trişează... mie tot mi se pare genială priveliştea. În prima poză aveţi tot: iarbă, canale, văcuţe, noua mea bicicletă şi ... noua mea banderolă. Bunicul meu ar fi fost încântat să fie azi cu mine. "Văcuţele" sunt de 2 ori mai mari decât ale noastre de-acasă, poneii lor sunt un pic mai mari decât caii noştri obişnuiţi, iar taurii sunt cam cât un urs. Nu glumesc...

Mânăstirea Aduard a fost fondată în 1192 de ordinul călugărilor Cistercieni. Avea peste 100 de călugări şi 500 de laici în mod normal. După războiul între regele Spaniei şi Willem van Oranje, provincia Groningen a devenit protestantă şi mănăstirile catolice din regiune au fost demolate. În jurul lui 1600 mănăstirea a fost vizitată de Ubbo Emmius, primul rector magnificus al Universităţii din Groningen. In cartea lui despre Friesland vorbeşte despre o clădire mai frumoasă decât poate ochiul percepe. Deşi el recomandă instituţiilor abilitate să păstreze biserica mânăstirii ca monument, aceasta e demolată în secolul 17.
Ce am văzut eu azi e muzeul Mânăstirii şi fostul spital. Am ascultat un concert în această clădire, am văzut un călugăr îmbrăcat ca atunci şi totul a părut extrem de real. Ca şi cum m-am întors cu 300 de ani înapoi în timp.


Am luat prânzul în grădina muzeului şi am purces înapoi cei 15 km, în acelaşi peisaj magnific, cu aceleaşi ferme nesofisticate pe stânga şi pe dreapta, cu poduri care se ridică pentru a lăsa bărcile să treacă, cu canale şi nori de poveste.

Amsterdam... experience :)

Pot sa spun ca e a treia "infuzie" de Amsterdam si ca m-as intoarce oricand.

A doua intalnire cu Amsterdamul a fost in 2007, cu o gasca de "ORICUMi" si cu Ina. Dupa 4 zile de plimbari prin oras, eram destul de siguri ca "stim" Amsterdamul. De fapt, stiam centrul orasului - centrul cunoscut turistilor. Ca si cum in Bucuresti te-ai plimba intre Romana - Universitate si Unirii vreo 5 zile si te-ai proclama atoatestiutor despre Bucuresti. Nu e deloc asa.

Acum am aflat lucruri si despre centru si despre alte parti ale orasului. Am fost jumatate turist si jumatate locuitor de Olanda, postura care imi place din ce in ce mai mult. :)

Inainte sa plecati spre Olanda ar fi bine sa faceti o intelegere cu oamenii de la vreme sau sa luati o bucatica de soare cu voi in geamantan. Diferenta intre o excursie minunata si una obisnuita... o poate face soarele care se reflecta in apa.

Si pe masura ce faceam lucruri, ma gandeam ca o multime de baieti ar fi vrut sa fie in locul nostru. Am vazut intr-o singura zi Heineken Brouwerij, Amsterdam Arena si Cartierul cu Felinare Rosii.
Atmosfera unui oras e foarte importanta pentru mine. Cumva (o sa vi se para foarte telenovelistic) simti ca orasul iti vorbeste si iti transmite lucruri. Irina venea de la Viena si am comparat Amsterdamul cu Viena. Si apoi cu Montrealul.

Amsterdamul este "deschis". Iar aceasta deschidere provoaca reactia inversa; pentru ca totul e atat de deschis, nu te mai atrage, nu mai e misterios. Daca nicio fereastra nu are perdele, nu prea mai e interesant sa te uiti inauntru. Daca domnisoarele ti se dezvaluie in geam, dupa a 10-a dezvaluire ai cam vazut tot(forme, culori, marimi...). Daca marijuana e pe tejghea, dupa prima sau a 2-a incercare, ai simtit tot ce era de simtit.

Stiu oameni din Olanda care n-au incercat niciodata sa fumeze marijuana. Stiu oameni de aici care nu vor mai mult de o bicicleta ca mijloc de transport. Nu le trebuie o masina de strada, una de petreceri si o motocicleta pentru zilele cu soare. :D Aaa... si oamenii de aici zambesc si vad in culori. O cred pe Andreea cand zice ca ai nostri nu prea stiu sa faca asta.

Ca sa termin intr-o nota happy, pot sa spun ca pentru inca 2 luni sunt aici... si pot fi ghid in Amsterdam. Cu bicicleta, cu pasul... sau cu gandul.

facultate, Groningen, curs...

Am fost azi la un curs!!! Si mi-a placut. Si am inteles. Trebuie sa ma laud un pic si sa spun ca 2 ore am ascultat fizica predata in olandeza. Mai trebuie sa spun ca majoritatea lucrurilor predate au fost la nivel de clasa a 10-a de fizica, un pic de ciocniri, un pic de termodinamica.

Ca sa incadram lucrurile in peisaj o sa spun ca eram aici(aveti harta Groningen-ului, iar in Zernike sunt cele mai multe dintre cladiri; Faculty of Mathematics and Natural Sciences, Physics, Chemistry and Industrial Engineering e cea in care s-a petrecut scena). O grupa de 20 de studenti, 3 fete :) , anul I, cursul de "kinetics". Am aflat ca au pe an 4 module, 3 cursuri per modul. Acest modul are "kinetics"(fizica despre energie si miscare) si biochimie.

Sunt doar 4 ore pe zi la scoala(2 ore curs, 2 ore tutorat despre acelasi curs). Informatie proaspata, exercitii si aplicatii care sa le explice cursul. O zi fizica, ziua urmatoare biochimie. 2 luni au aceste cursuri si apoi 3 saptamani au laborator cu experimente pe baza a ceea ce au invatat.

Pentru aceia dintre voi care au prins un curs de fizica sau un curs de electrotehnica la Poli, zicerea mea de "bine" n-o sa fie surprinzatoare. Lucrurile la noi arata cam asa: 3 ore de curs, 2 ore de seminar, 2 ore de laborator. Laboratorul are x lucrari, pe care laborantii le stiu pe de rost si care incep inainte ca notiunile teoretice de la curs sa aiba vreo logica in capul nostru. Seminarul are de obicei un seminarist care nu face legatura intre curs si seminar... si la final, inainte de examen trebuie sa pui cap la cap toate informatiile, daca poti. Daca nu poti singur, le ceri ajutorul colegilor de "chin" din cantina.

Alex, profesorul de azi, e relaxat, zambitor, incepe cu un filmulet al moleculelor de gaz care se ciocnesc unele cu altele si fac schimb de energie. Are PhD in chimie si face simulari de dinamica moleculara de vreo 10 anisori. Si pe langa faptul ca are stofa de prof, s-a PREGATIT! L-am vazut cu ochisorii mei pregatind cursul inainte cu o luna, nu inainte cu 10 ani. :D Apoi incepe sa explice filmuletul... De ce avem nevoie pentru ca moleculele de gaz ca sa se ciocneasca? Avem nevoie de miscare... Aaa si daca se misca... ce fac? Se ciocnesc de peretele vasului. Ce e aia o ciocnire? Si pac, vectori, ciocnire elastica, viteze. Totul frumos, cursiv, elegant.

Ajungem la partea cu integrale, "complicate" (alea pe care Flondor presupunea ca le stii din liceu), proful se opreste, rade... isi ia notitele si copiaza direct rezultatul. Eu raman tablou, pentru ca ma asteptam sa scoata sinus, cosinus, e la x... tot arsenalul. NUUUU! Ei au voie cu foaia de formule la examen si trebuie sa stie sa le foloseasca. E atat de simplu!

Noi de ce nu putem? De ce nu putem sa le corelam? Sa punem matematicile inainte de fizici? Sa facem fizica mai intai teoretic si apoi practic... si sa ni se spuna ca toate lucrusoarele pe care noi le invatam sunt acolo cu un scop? Derivatele fac asta, integralele asta... etc?

Sper din tot sufletul sa putem, la un moment dat.

despre prietenie :)

Am avut săptămâna asta o întâlnire de gradul III... Nu cu un extraterestru ci cu cea mai bună prietenă a mea din liceu. A plecat în clasa a 10-a în Canada şi de atunci am mai văzut-o de 2 ori, în 2004 şi 2007. Deci ne-am văzut în 7 ani de 3 ori. Şi ne-am scris şi am povestit când ne prindeam pe net.

Cu toate astea, ne-am văzut şi am început să povestim ca şi cum ne spusesem Pa! cu o seara înainte, ne-am înţeles ca şi cum am fi trecut prin aceleaşi experienţe în ultimii ani. which is not really true!

Asta mă face să mă gândesc la 2 tipuri de prietenie: una pe care trebuie să o încălzeşti constant cu telefoane, mailuri, vizite şi alta pe care poţi să o ţii la "foc mic" până când ai ocazia să o faci să provoace artificii de fericire. Pentru că artificii au fost... priviţi-ne zâmbetele...

Nu întâmplător oraşul întâlnirii a fost Amsterdam şi am experimentat lucruri împreună. Ca turişti convenţionali şi turişti neconvenţionali. În prima categorie intră:

• muzeul Van Gogh,
• plimbare cu vaporaşul pe canale,
  
• space cookies

iar în a doua intră:

• închiriat de biciclete
• biciclit 14 km pentru o rută de 7 km
• văzut Amsterdam Arena (casa lui Ajax Amsterdam) de la mai puţin de 200 de m

Cea mai frumoasă parte a acestei întâlniri a fost, pentru mine, audiţia Irinei. Am avut ocazia să o aud cântând live, să văd cât de mult îi place ce face şi câtă pasiune pune în odiseea ei către un loc în lumea muzicală... Abia aştept să o urmăresc prin lume pentru concerte. (Am convenit că opera din Covent Garden e un standard bun :P pentru succes). See you there, my dear friend!