Se afișează postările cu eticheta Olanda. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Olanda. Afișați toate postările

duminică, 10 mai 2009

despre prietenie :)

Am avut săptămâna asta o întâlnire de gradul III... Nu cu un extraterestru ci cu cea mai bună prietenă a mea din liceu. A plecat în clasa a 10-a în Canada şi de atunci am mai văzut-o de 2 ori, în 2004 şi 2007. Deci ne-am văzut în 7 ani de 3 ori. Şi ne-am scris şi am povestit când ne prindeam pe net.

Cu toate astea, ne-am văzut şi am început să povestim ca şi cum ne spusesem Pa! cu o seara înainte, ne-am înţeles ca şi cum am fi trecut prin aceleaşi experienţe în ultimii ani. which is not really true!

Asta mă face să mă gândesc la 2 tipuri de prietenie: una pe care trebuie să o încălzeşti constant cu telefoane, mailuri, vizite şi alta pe care poţi să o ţii la "foc mic" până când ai ocazia să o faci să provoace artificii de fericire. Pentru că artificii au fost... priviţi-ne zâmbetele...

Nu întâmplător oraşul întâlnirii a fost Amsterdam şi am experimentat lucruri împreună. Ca turişti convenţionali şi turişti neconvenţionali. În prima categorie intră:
  • muzeul Van Gogh,
  • plimbare cu vaporaşul pe canale,
  • space cookies
iar în a doua intră:
  • închiriat de biciclete
  • biciclit 14 km pentru o rută de 7 km
  • văzut Amsterdam Arena (casa lui Ajax Amsterdam) de la mai puţin de 200 de m
Cea mai frumoasă parte a acestei întâlniri a fost, pentru mine, audiţia Irinei. Am avut ocazia să o aud cântând live, să văd cât de mult îi place ce face şi câtă pasiune pune în odiseea ei către un loc în lumea muzicală... Abia aştept să o urmăresc prin lume pentru concerte. (Am convenit că opera din Covent Garden e un standard bun :P pentru succes). See you there, my dear friend!

sâmbătă, 14 martie 2009

Maastricht, prima vizită în Olanda

eri a fost vineri, 13 și de obicei nu bag în seamă chestii legate de ghinion... Am plecat la 10 de acasă și am ajuns după 7 ore în Maastricht, pe un drum care trebuia să ia maxim 4 ore. :) Li s-a defectat trenul ... și a trebuit să schimb de 4 ori trenul în loc să-l schimb o dată. A fost interesant.

M-am întâlnit cu Alinuța la Utrecht, probabil următorul oraș pe lista mea și am povestit vreo oră.

Maastricht o "conține" pe Ina în momentul ăsta și chiar dacă ar fi un oraș urât... tot aș veni cu plăcere. Din fericire, e un oraș drăguț, cu influențe de la olandezi, germani și belgieni.
Așa arată ziua ... vedere de pe pod și râul Meuse.

Și mai jos vedeți cum arăta aseară... sau cum arată noaptea.
















O căsuță în dulcele stil olandez(deasupra râului :), cu lumânări și flori proaspete pe masă) și o curte interioară extrem de romantică la lumina stelelor.






















Seara a continuat la un curs de salsa (Ina merge din septembrie și e foarte tare) unde am cunoscut niște oameni care se mișcă genial. Partea frumoasă a fost să dansez cu ei, să primesc complimente că învăț repede, că am ritm și că aș putea deveni rapid o expertă :). E clar că o să mai vin. Partea și mai frumoasă a fost să fac legătura cu filmuletul lui Stuart Brown despre JOACA, de pe TED Talks. Instructorul de salsa, sotia lui, prietenii lor, cei care dansează de ani buni de zile, se simt atât de bine pe ring, sunt atât de "jucăuși" în dans, încât până și anii par să îi ocolească. Fără glumă... am aflat că oameni cărora le dădeam 30, maxim 35 de ani, au de fapt 44 sau 46. :)

Ina întreabă ce am învățat, ce am reînvățat și de ce m-am dezvățat: am reînvățat să mă distrez și să mă joc prin dans, am revăzut cât de frumoasă e în mediul ei... și cât de bine mă simt în preajma ei, am învățat noi pași și noi mișcări de salsa.
Cât despre dezvățare, e un proces continuu de când am venit aici: mă dezvăț de starea de bosumflare și de starea de "nu".

Acum plecăm la cumpărături... Wish us luck!... să rămânem cu niște bani. :P