de la rezistenţă, la proactivitate... ;)

Iar am scos cuvinte din vocabularul de leadership... dar nu-i nimic că mă străduiesc să le explic.
Săptămânile-astea mă învârt în contradicţii: sunt inginer-şomer, sunt într-o relaţie fără partener, plătesc chirie în Bucureşti dar stau la Novaci(undeva în Gorj).

Am mai găsit un tip care a avut curajul să-mi spună că nu ne potrivim, aşa că mă gândesc că trebuie să mai încerc. O să apuc să zic şi eu asta vreunuia sau ei se prind mai repede ca mine de compatibilităţi?

Oricum, nu despre asta era vorba. Vroiam să spun că în loc să găsesc răspunsurile negative, le voi găsi pe cele pozitive. În loc să aştept să mă caute lumea, o să caut eu lumea şi în loc să stau acasă, mă duc la produs. ;)

Se spune că un necaz nu vine niciodată singur, aşa că mă gândesc să păcălesc zicala şi să nu spun că e "necaz", ci provocare. Şi poate provocările aduc şi lucruri bune cu ele.

Vă povestesc cum stau cu contradicţiile peste ceva vreme... :P

sunt inginer...

de calculatoare. :) Mi-ar placea mai mult sa scrie inginer "de zambete" pe diploma aia, dar nu exista scoala de asa ceva inca.

Ieri a fost o zi infernala pana pe la ora 15.00. Profii din comisie n-au aparut toti decat pe la 10.00 si n-au facut comentarii la continut, ci la cum folosesti limba romana. Nici macar colegii n-au fost atenti la prezentarile celorlalti (au mai citit un mail, au mai vazut un film pe youtube), desi chiar aveai ce vedea: robotei, interventii in biologie, lucru cu informatiile nestructurate de pe net, lucru cu imagini. Iar la final... nimic. Nu tu felicitari, nu tu hai sa iesim la un suc. S-a terminat ciudat, la fel cum a si fost pe parcursul celor 5 ani. Nici Politehnica nu s-a implicat in relatia cu mine, nici eu nu m-am chinuit sa construiesc o relatie cu ea. Asa ca am plecat usurata, am sunat lume... si m-am pregatit pentru plecarea la Praga.

Dupa ora 15.00, a iesit soarele si pe strada mea. M-am intalnit cu Irina (soprana mea preferata), am povestit, apoi a venit Ina (my favourite traveler) si am iesit cu ea, Adela si Ruxandra la un vin. Am sarbatorit ca intre fete si pentru o clipa m-am simtit acasa in casa de pe str. Popa Savu. Sper sa am sentimentul asta tot mai des.

Acum sunt la Arad, gandindu-ma la urmatoarea destinatie si la noi aventuri...

all change is bad?

N-am mai apucat să scriu de multişor... Promit că am dat teza la printat şi mâine mă duc să-i fac coperta.

Am văzut un episod din House după un car de ani şi m-a lovit cât de tare ne agăţăm de lucrurile sau oamenii cu care suntem obişnuiţi. Răspunsul la întrebarea: "sunt toate schimbările rele?" e evident nu, doar că nu suntem făcuţi numai din raţiune. De multe ori nu suntem raţionali deloc. Am învăţat azi că maestrul Freud a teoretizat treaba asta şi ne-a explicat că anumite acţiuni vin din inconştient şi sunt urmările unor dorinţe cărora n-am putut sau n-am vrut să le dăm curs. Ca să schimbi ceva la tine ai nevoie de mult curaj.

Dorinţe... Sunt sigură că toţi avem o listă lungă de dorinţe şi mai adăugăm câte una în fiecare zi (un pantofior de la Mall, o rochiţă de la Yokko :D, o plimbare pe malul mării...) Întrebarea mea e "cum alegi?" În funcţie de ce prioritizezi şi cum împaci dorinţele tale cu dorinţele celuilalt?

Schimbări... Ieri mi-am cărat ultimele lucruri în noua mea cameră. Sunt încă pe podea, dar cărându-le m-am simţit eliberată. Urăsc mutările! De ce nu există un sistem de teleportare cu lucruri cu tot? Să intru în noua casă şi să am pozele pe dulap, parfumul pe măsuţă şi cerceii înşiraţi pe cutie, gata de purtat... Anul acesta m-am mutat în Olanda şi înapoi. Anul trecut m-am mutat din P9 în P5, din P5 în Militari şi din Militari în P9. Aveam pantofii într-o cameră de cămin, hainele la o prietenă şi un minim de lucruri cu mine... Am reuşit să le adun după vreo lună.
V-am mai zis că urăsc mutările?

Încerc să-mi imaginez ( ;) tot timpul lucrurile par frumoase în imaginaţie) cum ar fi să mă mut cu un tip. Ăla da curaj şi aia da schimbare... :) certuri pe telecomandă, gusturi diferite la muzică, cine găteşte azi?, cine spală?, nebunie... Dacă mă ţine, o să vă povestesc cum o să fie în realitate.

m-am trezit la 6.50, duminica :)

şi pentru că nu merge foarte bine "ceasul blogului" n-o să puteţi vedea că acest post a fost "suit" pe Internet la 7.30 AM. Săraca mama şi-a pus mâinile în cap când m-a văzut la uşă. :D

Vorbeam zilele trecute cu nişte domnişoare frumoase şi una dintre ele nu înţelegea ce-i cu blogurile în care vezi posturi de genul: m-am trezit la 10, am fost la coafor, m-a durut capul pe la prânz şi-am luat o aspirina. Şi mă gândeam că şi blogul ăsta e la fel. Doar că nu rog pe nimeni să-l citească. În 70% din timp mă gândesc că în afară de Mira şi mama nu-l citeşte nimeni... şi sunt foarte fericită/surprinsă/deconcertată când cineva îmi spune "nu-mi povesti asta, am citit pe blog".

Cam atât despre mine azi. O să fiu în pat, cu laptopul în braţe, scriind la teză. O să mă gândesc la Tommy, care e în Danemarca... şi se trezeşte la ore târzii pentru că în fiecare seară mai găseşte o petrecere internaţională cu oameni faini. Deh, ... a fost odată ca niciodată la fel şi pentru mine. :)

despre succes... şi zâmbet

De ceva vreme, via Ralu şi Paul, am primit o provocare: să scriu despre succes, sau cum văd eu treaba asta. Şi n-am avut nici timp, nici tragere de inimă, având în vedere că după vechile mele standarde, numai "plină de succes" nu mă simţeam.

Dar azi... lucrurile s-au legat în mintea mea. E deja sfârşitul zilei 9 de "muncim cu drag şi spor" şi m-am liniştit. De dimineaţă a intrat o doamnă pe la 60 de ani în magazin şi m-a întrebat "De unde şi de ce atâta zâmbet?" Şi de unde zâmbeam, am zâmbit mai vârtos şi i-am răspuns: "pentru că lumea e frumoasă." După vreo oră a mai intrat o domnişoara frumoasă şi foarte încruntată să îmi ceară o sticlă de suc. Am întâmpinat-o tot cu un zâmbet, am servit-o şi i-am urat o zi frumoasă în continuare. M-a privit cu o asemenea nedumerire... că nu înţelegeam; îmi transmitea din priviri că-s ţăcănită şi că n-am niciun motiv să zâmbesc. La ieşire, a zâmbit totuşi un pic, reţinut.

De obicei lumea îmi răspunde la zâmbet şi îndrăznesc să spun că pleacă mai degrabă luminată decât încruntată din magazin. Incidentele de azi m-au făcut să realizez(din nou) că zâmbetul e un lucru rar pe la noi, că atitudinea pozitivă e inexistentă... şi că n-ar fi rău să inventăm un "curs de zâmbit".
Fraţilor, "zâmbetul nu ne costă nimic"! (Aveţi o dovadă dintr-un moment al vieţii mele în care singura mea grijă era să mă bucur. ;) )

Unde e legătura cu succesul? Păi eu cred că ai succes atunci când ai zâmbit dimineaţa bucurându-te de soare, de mic dejun şi de drumul până la muncă, atunci când ai zâmbit la servici, bucurându-te de colegi, de ce ai învăţat şi de ce i-ai învăţat pe alţii şi atunci când te întorci acasă zâmbind şi ieşi în parc cu bicla sau cu rolele, păstrând cel mai dulce zâmbet pentru prieteni sau iubit. Deci... atitudine pozitivă all the way, pentru tine şi pentru cei din jur...

Ca să terminăm în aceeaşi notă, am învăţat de la Tommy că "failure is just success rounded down".
În banda desenată, TRex îi explică lui Utahraptor că el ar sărbători o zi a aproximărilor, o zi pentru oamenii suficient de buni, dar nu transcedentali! Se descurcă OK în majoritatea situaţiilor, dar nu sunt suficient de "tari" încât să construieşti un pod cu ei. Deci eşecul e doar o aproximare în jos a succesului... Şi dac-o învârtim puţin, succesul e doar o aproximare în sus a eşecului.

muncim ... cu drag şi spor(part II)

Ieri îmi spunea o prietenă că i se pare ciudat că scriu "public" despre ceea ce simt pe plan personal ... sau profesional. Cred că o bucăţică din acest curaj mi se trage de la mama; ea întotdeauna spune "Asta sunt. Şi acasă, şi pe stradă, şi la şcoală.". Aşa şi eu. Aş povesti lucrurile astea oricui are timp şi vrea să mă asculte. Mi le asum. Cealaltă bucăţică vine din plăcerea mea de a scrie (scriu ca să mă descarc, scriu ca să reţin, scriu ca să îmi pun ordine în gânduri).

Azi (ziua 3) am cunoscut un domn care în '93 a refuzat să rămână în Germania ca inginer electronist. Ar fi avut un salariu de vis, o mulţime de avantaje ... şi posibilitatea să îşi aducă familia. L-am întrebat de ce s-a întors şi răspunsul m-a lovit: "de prost!". A lucrat 20 de ani ca şef de secţie la Porţile de Fier şi gen. Averescu i-a cerut să se ocupe de "crearea" echipamentelor specializate, în valoarea de 8 miliarde la vremea aceea. Omul ăsta şi-a schimbat imediat atitudinea când i-am spus că sunt absolvent de Politehnică. Am vorbit de la egal la egal, nu de la om inteligent la gestionară de magazin.

Şi astfel am învăţat azi o chestiuţă pe care Roxana mi-o repeta de ceva vreme: îţi proiectezi rolul în funcţie de cine eşti şi de ce ştii să faci. Faptul că sunt în spatele unei tejghele nu mă schimbă cu nimic; nu-mi schimbă atitudinea, nu mă face să nu mai citesc, nu mă face să uit că ştiu 3 limbi străine. Sunt liberă să fiu eu şi să îmi ridic ştacheta în fiecare zi.

Încet-încet învăţ că e ok să vinzi şi să te vinzi.

Ieri mi-a fost greu să încep cu numele jobului meu. Azi o să închei: DA, sunt vânzătoare la magazinul din colţ şi sunt convinsă că asta o să mă ajute foarte tare cândva! De fapt, cred că mă ajută deja....

muncim... cu drag şi spor! (part I)

Fac de două zile ceva ce nu credeam că o să fac vreodată ... cel puţin nu după 5 ani de Politehnică. Proverbul zice că "munca e brăţară de aur", mintea mea îmi spunea: "o să fie o experienţă de învăţare... o să fie bine". Iar am căzut din pod, dar măcar am avut dreptate cu ceva: e o experienţă de învăţare maximă! Spun că am căzut din pod pentru că realitatea a fost cu totul alta faţă de cum mi-am imaginat-o eu. După vreo 10 ore de stat în picioare, trezit la 6.00 dimineaţa, zâmbit frumos, vorbit frumos, încântat clienţi, eram stoarsă şi n-am fost în stare să merg singură până acasă. 22 de astfel de zile pe lună şi nu câştigi suficienţi bani să-ţi plăteşti chiria, cheltuielile şi masa. Salariul minim pe economie e o glumă la noi!!!

Am învăţat că în România munceşti atât de mult pentru atât de puţin. (Rectific: unii muncesc mult.) Am reînvăţat că obiceiurile rele se dobândesc cel mai uşor. Am zâmbit inocent când un client a zis: "aah, n-ai învăţat încă să nu baţi totul în casă? uhm, o să înveţi tu!" Pe principiul "dacă furi, câştigi de două ori, o dată că nu munceşti... şi a doua oară că nu plăteşti taxe" ... lumea noastră funcţionează nestingherită. Integritatea nu e o NON-valoare.

Încerc din când în când să citesc din paginile cărţii "Lumea Sofiei", de Jostein Gaarder. Întrebările de-acolo ("Cine sunt eu?", "De unde vine lumea?") par un pic din altă viaţă pentru realitatea mea din ultimele zile.

Probabil că în aceste două săptămâni o să găsesc(eu cu mine) răspunsuri la întrebările ascunse de optimismul şi de relaxarea de Olanda: "Oare e bine ce fac?"; "Are sens să stai în România?"; "Există o şansă reală să schimbi ceva? Să participi la schimbare?"

P.S. Pe frontul de la Praga, lucrurile merg minunat. Lumea se plimbă tot pe malul Vltavei, castelul e la fel de frumos luminat noaptea, eu tot visez că sunt acolo şi că mă voi trezi din ceea ce pare un vis urât.