despre prietenie :)

Am avut săptămâna asta o întâlnire de gradul III... Nu cu un extraterestru ci cu cea mai bună prietenă a mea din liceu. A plecat în clasa a 10-a în Canada şi de atunci am mai văzut-o de 2 ori, în 2004 şi 2007. Deci ne-am văzut în 7 ani de 3 ori. Şi ne-am scris şi am povestit când ne prindeam pe net.

Cu toate astea, ne-am văzut şi am început să povestim ca şi cum ne spusesem Pa! cu o seara înainte, ne-am înţeles ca şi cum am fi trecut prin aceleaşi experienţe în ultimii ani. which is not really true!

Asta mă face să mă gândesc la 2 tipuri de prietenie: una pe care trebuie să o încălzeşti constant cu telefoane, mailuri, vizite şi alta pe care poţi să o ţii la "foc mic" până când ai ocazia să o faci să provoace artificii de fericire. Pentru că artificii au fost... priviţi-ne zâmbetele...

Nu întâmplător oraşul întâlnirii a fost Amsterdam şi am experimentat lucruri împreună. Ca turişti convenţionali şi turişti neconvenţionali. În prima categorie intră:

• muzeul Van Gogh,
• plimbare cu vaporaşul pe canale,
  
• space cookies

iar în a doua intră:

• închiriat de biciclete
• biciclit 14 km pentru o rută de 7 km
• văzut Amsterdam Arena (casa lui Ajax Amsterdam) de la mai puţin de 200 de m

Cea mai frumoasă parte a acestei întâlniri a fost, pentru mine, audiţia Irinei. Am avut ocazia să o aud cântând live, să văd cât de mult îi place ce face şi câtă pasiune pune în odiseea ei către un loc în lumea muzicală... Abia aştept să o urmăresc prin lume pentru concerte. (Am convenit că opera din Covent Garden e un standard bun :P pentru succes). See you there, my dear friend!

Koninginnenacht en Koninginnedag 2009

Noaptea Reginei şi Ziua Reginei... 29 aprilie, seara, şi 30 aprilie, ziua, sunt momente de sărbătoare "portocalie" în toată Olanda şi presupun că în toată lumea acolo unde sunt ceva suflete olandeze.

Actuala regină se numeşte Beatrix şi are 71 de ani. Le urmează la tron pe mama şi pe bunica ei, deci regatul olandez a fost condus de regine din 1898.

30 aprilie e ziua reginei Juliana, mama lui Beatrix, dar a rămas păstrată ca sărbătoare pentru că e în aprilie şi e cald... lumea poate ieşi pe străzi şi poate sărbători de dimineaţa pînă seara. Şi.... chiar asta se întâmplă: există concerte în pieţele tuturor oraşelor mari, există bere din belşug, toalete în aer liber pentru băieţi (I hate them for that because I want one for girls as well!). În Groningen au fost 5 scene şi dacă nu-ţi plăcea un tip de muzică te mutai pur şi simplu în altă parte.

Petrecerea începe pe 29, pe la 10 seara. Lumea poartă ceva portocaliu, dar mai important decât atât e că "poartă" atmosfera de sărbătoare. Am dansat, am urlat, am sărit... şi nu eram singurii; mai erau câteva mii de oameni pe lângă noi şi câteva milioane în toată ţara. Pe la 2 toate scenele s-au închis şi lumea s-a îndreptat spre baruri. Într-un astfel de moment nu trebuie să-ţi faci iluzii că vei rămâne cu toţi prietenii. E clar că cineva se pierde. Am văzut poliţişti călare şi căluţii lor aveau mai mult de 2 metri. Efectiv "mânau" lumea către case... în linişte.

Aşa arată piaţa mare plină de oameni. Azi spectacolul s-a terminat pe la 7 seara şi apoi am dansat până la 10 în faţa unui bar, pe stradă. Opream maşinile dansând în faţa lor. Bineînţeles că barul avea propriul DJ. :) Am văzut şi făcut o grămadă de lucruşoare:

• o doamnă de 60 de ani care şi-a parcat bicicleta şi a rămas să danseze cu noi până la sfârşit. M-am dus şi i-am zis că aş vrea să fiu în stare să fac asta la 60 de ani.
• 2 guys kissing in front of us... and it seemed like a natural thing, like kissing was invented for them.
• olandezi cântând muzică celtică, purtând kilturi (fără nimic altceva pe sub :) )
  
• am stat cu un grup de mexicani şi contrar aşteptărilor am vorbit în spaniolă toată ziua. Am dansat, ne-am mutat dintr-un loc în altul... am băut, ne-am simţit bine. De la 10 nebuni dansând pe un trotuar am ajuns la vreo 60 de nebuni ocupând o stradă.
  
• mi-am luat un inel foarte drăguţ.
• am mâncat mâncăruri tradiţionale.
  

Am reînvăţat că viaţa începe la 20, la 30 sau la 60 de ani, mi-am reconfirmat că sângele latin face minuni chiar şi în cazul unei sărbători olandeze şi că e bine să-i laşi pe alţii să controleze lucruri, din când în când. :D

International relations or relationships

Am început să scriu numai în weekenduri (sunt un om ocupat) şi uit ce se întâmplă în timpul săptămânii.

Sfârşitul de săptămână a început vineri seara, cu cina la un restaurant franţuzesc. Am mâncat picioruşe de broască şi am simţit atmosfera elegantă din jur. Aproape că m-am simţit prost că sunt în tenişi şi fără machiajul şi geanta potrivită. Apoi mi-am schimbat ţinuta şi am mers la salsa. Altă atmosferă, alte personalităţi în jur şi alte senzaţii. Diferenţa între "a privi" şi "a atinge"...
Oamenii dansează instinctiv, se mişcă pe ritmul de salsa, bachatta sau merengue de când i-a născut mămicuţa lor... şi dacă stai să îi priveşti nu mai vrei să dansezi. Te prinzi că ai două picioare stângi. Să menţionez prinţesa africană la care m-am uitat vreo jumătate de oră fermecată? Eu şi jumătate din băieţii din sală. :D

Sâmbătă am ajuns la Keukenhof, celebra grădină cu lalele de lângă Amsterdam. Regal de flori şi de oameni... Alte câteva mii de turişti erau şi ei acolo. ;) Am stat la coadă la bilete, la autobuz, la intrare, la toaletă, la mâncare... dar a fost frumos.
Am stat vreo 5 ore printre flori, fântâni arteziene şi oameni. Ca să vă dau o măsură a turismului în ţara asta o să spun că am stat la coadă o oră şi jumătate ca să luăm autobuzul la întoarcere. Oamenii au adus fanfară, ca să ne înveselească... şi apoi ne-au adus bomboane şi jeleuri. Fiecare angajat părea pus acolo să te facă să te simţi bine şi să mai vii. Apropo... mama, e următoare noastră excursie de primăvara. :) Am zis, am zis!

Şi tot drumul a fost prilej de observaţie pentru felul în care suntem construiţi şi relaţionăm în ţărişoarele noastre. Tipele din Spania au fost sufletul grupului, noi şi tipa din Ungaria ne descurcam super bine în orice situaţie, tipa din Belgia părea cu nasul pe sus chiar dacă zâmbea, iar tipii din China şi India ne-au strâns mâna la plecare. Partea cu luatul "la revedere" e o adevărată provocare. Tu încerci să te apropii să pupi lumea şi lumea face altceva... face lucrul cu care s-a obişnuit în astfel de situaţii.(te pupă de 3 ori - olandezii, te pupă de 2 ori - spaniolii, te îmbrăţişează de departe :) - nordicii, îţi strâng mâna - chinezii)

Şi când un lucru simplu ca ăsta (a spune pa!) e atât de complicat, cum poate să fie o relaţie între un tip din Grecia şi o tipă din China? El cu spatele dublu faţă de al meu, ea cu un metru mai scundă decât el... Ea timidă, el născut pentru a fi zeu? Cum reuşeşti să te adaptezi la toate diferenţele şi cum le întorci din minus în plus? Mă înţeleg la nivel senzorial cu lumea din Europa de Est şi cu oamenii cu sânge latin, aproape instantaneu. Pe nordici, pe olandezi şi pe germani îi simt ca pe nişte blocuri de gheaţă, ca pe nişte reptile care au nevoie de soare să le încălzească sângele.
Există şi excepţii.. normal... dar e greu să le găseşti... sau au paznic. ;)

Regulile sunt altele... lumea nu se sărută pe stradă sau în public; e foarte greu să te prinzi care sunt cuplurile din încăpere ... şi e foarte greu să te prinzi dacă sunt el cu el sau el cu ea.

Noapte bună! Welterusten!

Educatie si culoare

Citeam ieri pe blogul lui Marian un articol despre Tony Blair care s-a decis sa se implice in "reconcilierea" religiilor de pe glob. Postul se numeste "educatie si religie" si m-am gandit sa vorbesc despre educatie si culoare.

Nu ma refer la educatia de la scoala... ci la educatia de acasa. Nu stiu alte cazuri, dar o sa vorbesc de al meu. Cred ca de la 12 ani (de cand am inceput sa calatoresc) am auzit de cel putin 2 ori pe an: "Mama, orice-ai face, sa nu vii cu un negru acasa!". Asta este cea mai mare frica a bunicii mele.

Ii povesteam Dorei ca am cunoscut un tip fain si ea ma intreaba: "daca e intuneric noaptea, il vezi?". Pentru mine, pentru Dora, baietii de culoare reprezinta exoticul; imi amintesc ca in liceu cultura afro era un fel de religie pentru mine si colega mea de banca. De ce? Pentru ca suntem rebele de fel. Din cate stiu eu, situatia in Romania nu e deloc imbucuratoare la capitolul rasa si toleranta. Putem sa ne gandim la felul in care sunt perceputi rromii si la felul in care se uita lumea la tine pe strada daca esti blonda si te tii de mana cu un mulatru sau un negru.

Ultimele lucrusoare pe care le-am facut/vazut legate de continentul african:

• L-am vazut pe Ed Kashi, un fotograf american foarte tare, a visual story teller. Pe site-ul lui puteti sa vedeti Oil in the Niger Delta, la Photo Essays, si o sa intelegeti un pic mai bine cum e cu coruptia si cu banii in lume. E suficient sa spun ca 7 bilioane de dolari au fost facute de pe urma petrolului din Delta, iar oamenii de acolo mor de foame, de malarie si de multe altele. Niciun dolar n-a ajuns la ei.
• Am vazut War Child, un film despre copiii-soldati din Sudan. Vorbim despre conflictul dintre Sudanul de Nord(arab) si Sudanul de Sud(Crestin), care a tinut vreo 20 de ani si care i-a lasat pe cei din Sud la fel de chinuiti sau mai chinuiti decat inainte. Istoria se repeta acum in Darfour. War Child e o organizatie internationala dedicata victimelor razboiului civil, in special copiilor fortati sa lupte de la 12 ani. As arata filmul adolescentilor din scolile noastre, ca sa vada cat de multe au, cat de mult si-ar dori alti copii sa fie la scoala si sa poata sa invete nestingheriti. Visul lui Emmanuel, protagonistul filmului, era sa poata sa invete dimineata. Dimineata el invata de fapt sa se joace cu un AK47. Aici e un articol despre film.
  
• Citesc biografia lui Nelson Mandela si invat despre leadership, emotii, politica si victorii.
  

De ce fac toate astea? Inca nu stiu... ce o sa fac cu toate informatiile astea? Cert e ca ma ajuta sa cred ca nu locuiesc intr-o bula de aer si ca la un moment dat o sa le folosesc.

Voi ce stiti despre culoare? Are you colour-blind?

Groningen, life

Mi-e greu să cred că voi putea păstra stilul de "locuit" de aici şi la întoarcerea acasă; o să încerc.

Există acea "zonă de confort" de care tot povesteşte lumea la traininguri sau la televizor şi o să explic în câteva cuvinte de ce vorbesc despre asta. De cînd am venit am acelaşi loc în care parchez bicicleta(şi acasă şi la şcoală), aceeaşi rută pe care merg în centru... am până şi un super market preferat. De ce e rău? De ce e bine? E rău pentru că, după 4 luni, poţi să ştii 2 străzi, un supermarket şi universitatea. Când m-am prins mi-am amintit de Răzvan care m-a "lovit" la un moment dat cu poveştile lui despre creativitate. Şi am decis să schimb drumul către oraş sau către şcoală măcar de 2 sau 3 ori pe săptămână. Şi... să îmi fac program pentru week-end. :)

Week-endul trecut am fost la muzeu şi la Haga, să văd marea şi o bucăţică de oraş. Week-endul ăsta merg pe insulă (Schiermonnikoog - se pare ca şi olandezii au dificultăţi la pronunţie) şi la cea mai mare grădină botanică din Olanda, Hortus Haren... împreună cu Ina.

Astă-seară am fost la o cină italienească (gnocchi con pesto & gelato) şi mi-a plăcut la nebunie. Un tip din Italia a gătit, Scarlett (din Olanda) a pus bucătăria şi casa la dispoziţie şi eu am venit cu voia bună... şi cu ideea. Am primit o cărticică de poveşti în neerlandeză şi promisiunea că data viitoare o să vorbim doar în neerlandeză. Yey!

Vorbind în termeni de obiective de an 2009... câteva din ele se împlinesc: sunt în Olanda, învăţ reţete, gătesc, înot, cunosc oameni şi locuri...

Groningen Museum, 2 expoziţii minunate

Astăzi a fost zi de piaţă şi am văzut din nou femei cu copii pe bicicletă... cumpărături în spate şi flori în mână. Nu cred că există ceva care să nu poată fi transportat pe bicicletă aici. Am văzut un fotoliu legat pe şaua bicicletei acum ceva vreme...

A fost şi week-endul muzeelor în Olanda, lucru care m-a împins să văd Groninger Museum - prima mea vizită culturală de când am venit.

Am rezistat 3 ore la toate lucruşoarele posibile şi imposibile: sete, foame, durere de spate şi am rămas interzisă în faţa picturilor, fotografiilor şi obiectelor de decor strânse în muzeu.

Prima expoziţie e cea a lui John William Waterhouse, care s-a născut la Roma în 1849 din părinţi artişti şi a lucrat în Anglia. Sunt o mare incultă când vine vorba de pictură... nu ştiu să spun de ce e încadrat ca "pre-rafaelit" sau "neo-clasic", dar ştiu să spun că am stat mută de uimire în faţa picturilor lui. Majoritatea sunt în colecţii particulare, pentru că lucrările lui erau recunoscute de prin 1890, iar ce am văzut eu azi într-un singur muzeu se poate vedea în Anglia (Tate), Germania, Franţa şi Australia. Sunt o norocoasă! :)

Favoritele mele sunt cele 2: în stânga e "Circe Invidioasă, otrăvind marea..." şi albastrul din pictură e idealul meu de albastru, iar în dreapta este "Sufletul unui trandafir". Mă uit la doamna cu trandafirul în mână şi gândul meu zboară către Roxana aproape instantaneu. Pentru dumneavoastră, doamnă!




Trecerea între cele două expoziţii a fost dulce... privind pe geam apa (clădirea muzeului e ridicată în centrul oraşului în mijlocul unui canal şi arată impecabil) şi operele maeştrilor argintari ai oraşului. Am văzut linguriţe cu codiţa în formă de sfânt şi tăvi cu însemne nobiliare şi multe lucruşoare extrem de fine.

A doua expoziţie o are în centru pe Danielle Kwaaitaal, o artistă neerlandeză care a terminat facultatea în 1991. Puteţi să căutaţi Kissing Scene/drown 2004 pe site-ul ei şi o să vedeţi definiţia mea pentru senzualitate şi feminitate...
Expoziţia se numeşte "Whispering waters" - "Ape care şoptesc" şi e dedicată apei, femeii şi, din nou, senzualităţii combinaţiei dintre cele două. Mi-e imposibil să nu fac conexiuni... de data asta m-am gândit la Ina, la conversaţii duse pe un alt nivel şi la Amsterdam Cafe.

Pentru cunoscători... tot aici se găseşte o colecţie "ascunsă" a lui Andy Warhol ce include nişte schiţe destul de explicite.

Groningen, month 2

E ca şi cum aş avea un bebeluş şi îi urmăresc creşterea ... :). Bebeluşul meu se numeşte ERASMUS şi a intrat cu paşi repezi în luna a 2-a.

Săptămâna asta a fost sub semnul soarelui, a fost soare şi toată lumea a ieşit efectiv din casă. N-am văzut în două luni atâta lume pe străzi cât am văzut în ultima săptămână. Din fiecare lucru micuţ am învăţat sau reînvăţat câte ceva. De exemplu, în România n-am apreciat niciodată soarele în felul acesta. Aici, după ce aproape 2 luni mergi pe bicicletă pe ploaie, vânt, burniţă sau ceaţă... când vezi o rază de soare te luminezi (la propriu) şi tu.

Am mers 3 zile din 5 la piscină, de la 7.45 la 8.30 în fiecare dimineaţă. Ştiu că sună ciudat că mă trezesc la 7 ca să merg la piscină, dar e într-adevăr un sentiment minunat să ştii că la ora 9 mintea ta e extrem de relaxată, pregătită de lucru, iar la ora 17.00 mai ai încă 5 sau 6 ore libere pentru că deja ai avut un antrenament. Nu sunt singură la piscină la 7 dimineaţa! Şi... eu văd asta ca o confirmare a faptului că şi eu şi ei(olandezii care aleargă, înoată sau fac caiac...) suntem "sănătoşi la cap": mişcarea, de plăcere sau de menţinere, e o metodă de păstrare a echilibrului. Aici, viaţa nu se termină la 50 - 60 de ani, atunci abia încep noi etape.

Azi am vorbit la şcoală despre muzică, stiluri preferate, Art Nouveau, bijuterii vechi, tradiţii de familie. Unul dintre colegii mei provine dintr-o familie de nobili scoţieni. Toţi strămoşii lui pe linie paternă au fost ori soldaţi ori doctori în medicină. El o să fie doctor în biologie(genetică) şi studiază felul în care organismele sunt afectate de rezonanţa magnetică (NMR). Nici nu vreau să-mi imaginez ce probleme a avut când a transmis familiei că nu vrea să fie medic. E oaia neagră a familiei, deşi a avut întotdeauna note mari, e printre cei mai buni dintre domeniul lui şi vorbeşte fluent vreo 5 limbi...
Mi-ar fi plăcut să mă nasc cu o anumită nobleţe, să fac balet sau să învăţ să cânt la pian la 5 ani. Sunt însă mult mai mândră de faptul că am crescut în aer curat (la stână) şi recunosc diferenţa între caş, telemea, urdă, brânză de burduf şi altele asemenea. La fel, mă bucur că am fost lăsată să aleg, să mă prind singură că n-a fost cea mai bună alegere şi să învăţ pe pielea mea.

Tot săptămâna asta am început să scot mai multe cuvinte neerlandeze pe gură. Trebuie să începi de undeva aşa că m-am dus la o întâlnire unde lumea practică olandeza (varianta oficială e neerlandeză. Holland e doar o provincie a The Netherlands). Am înţeles 30 -40% din conversaţie şi am vorbit vreo 10%, dar astăzi am ajuns pe la vreo 15% şi învăţ în fiecare zi câteva cuvinte noi. De exemplu, azi am învăţat onderwerp - subiect, materie la şcoală.Mijn onderwerp in de universiteit is informatica. Waarom wilt jij Nederlandse leren? e întrebarea la care trebuie să răspund cel mai des. Răspunsul sincer e că nici eu nu mai ştiu. Doi ani de zile mintea mea s-a zbătut efectiv să ajungă aici, încât acum mi-a intrat în sistem. Pentru un scop înalt (nu ştiu care) o să învăţ să vorbesc şi o să ajung să o folosesc şi în România.

Weekendul vine la pachet cu intrări gratuite la muzeu, deci o să merg mâine la 2 muzee şi duminică la plajă, undeva lângă Haga. Doamne, dă să fie soare!