
Am văzut Parisul pentru prima oară acum 9 ani şi am stat o zi... alergând oarecum de la un obiectiv turistic la altul: Louvre, Tour Eiffel, Arc de Triomphe de l'Etoille. Îmi amintesc foarte clar că locul meu preferat a fost Trocadero, esplanada de pe care poţi privi Turnul Eiffel sigur de faptul că doar tu guşti momentul, nu şi cealaltă mie de turişti de prin preajmă.
Dar nu mi-a plăcut Parisul per total. Atmosfera nu era potrivită pentru mine, pentru vârsta mea, pentru oamenii cu care eram acolo.
Şi... am fost la Paris acum 2 zile. Soare, grădinile Versailles, fântânile arteziene din faţa Luvrului, plimbarea pe malul Senei şi scânteile de la ora 23.00 de la Trocadero m-au făcut să mă mai gândesc un pic. Am ajuns la 7 seara, marţi şi am plecat la 14.00, miercuri. Deci am avut mai puţin de o zi la dispoziţie să "simt" oraşul, dar acum ştiu că vreau să mă întorc. Şi mai ştiu că e minunat să laşi lucrurile să ţi se întâmple.
Nu pot să pun într-o ecuaţie lucrurile trăite în ultima săptămână, dar pot să spun că m-am bucurat de ele la maxim. Cam aşa arată harta fizică a ultimei săptămâni. Harta sentimentelor e greu de desenat sau de descris.
:-)
RăspundețiȘtergereca sa stii ca suntem in continuare in conversatia noastra!... iar alataieri, cand ai dat semnal pe mess, eu am inchis deliberat, fiind intr-o alta in care a trebuit sa raman fix atunci!...
thnX 4 understading -- & dying for sharing a good coffee!...
paris... ah, paris!... -- chipintaci!
:-)