Olanda..., aah, Olanda!

Am revenit în ţară acum fix o săptămână şi 3 ore... şi suspin după Olanda; suspin până şi după felul în care blogul meu mă întâmpina cu "Aanmelden" în loc de "Autentificare".

N-am mai scris de vreo 3 săptămâni dintr-un motiv simplu de tot; am vrut să păstrez ultimele 2 săptămâni şi jumătate numai pentru mine, pentru că au fost minunate. Nu le-am scris nicăieri, dar am mai povestit frânturi prietenilor şi mamei. Majoritatea evenimentelor se învârt în jurul acestui personaj olandez, norvegian în spirit şi iubitor de fete frumoase şi inteligente (aşa ca mine, sic!). Cu el am redescoperit o părticică din mine care aştepta ceva acţiune de o bună bucată de vreme. Am fost împreună la Paris, am văzut portul din Dordrecht la apus, am mers cu bicicleta prin cel mai frumos peisaj cu mori de vânt inventat vreodată, am gătit, am râs, ne-am certat, ne-am fugărit, ne-am bătut în cunoştinţe despre calculatoare şi numere binare şi ... ne-a plăcut la nebunie să facem toate astea. Cel puţin, mie mi-a plăcut... şi mi-ar mai plăcea, dacă n-ar fi la 2,227 de km depărtare. :)

Suspin după Olanda din cauza olandezului meu zburător, îmi lipseşte bicicleta, îmi lipseşte siguranţa cu care mă trezeam în fiecare zi ştiind că am un scop şi ceva de făcut, îmi lipsesc prietenii mei şi normalitatea.

Pe de altă parte, pot să apreciez lucruri pe care înainte le luam de bune: mâncarea(bună şi ieftină), excursii la munte, telefoane la prieteni, bere la 0.5 l, limba română vorbită la magazinul de la colţ.

Cum împaci ambele perspective? Cum păstrezi ce ai învăţat acolo şi cum păstrezi ideea de viaţă normală într-o ţară în care cele mai simple lucruri se dovedesc a fi grele?