respir... deci traiesc

Buna sa va fie inimioara tuturor!

Am disparut pentru ca ultimele 2-3 saptamani au fost haotice si pline de invatare.
Cronologic vorbind, ar trebui sa scriu despre urmatoarele:

• Scoala de iarna pentru educatia de excelenta de la Gura Humorului, 29 - 3 Feb
• examenul de SCAD (Computer Assisted Design)
• ziua mea, concert Za Duff in Hard Rock Cafe
• ultimul examen de politehnist, ultima nota de trecere -> plec in Olanda
• week-end de rasfat la munte, in doi
• sedintele 4 si 5 de LMT, la Cosbuc

Incep cu leapsa de la Cris, ca am ramas datoare (intre timp am primit si de la Ralu). Am trisat si am pus a 4-a poza din al 4-lea fisier numarat de la sfarsit... pentru ca a 4-a poza din al 4-lea fisier nu era cu mine... :( si chiar nu era de publicat. Acest domnisor e din Armenia, e imbracat in costum national si ne-am intalnit in Norvegia acum fix 2 anisori. http://www.isfit.org/ e link-ul catre festivalul studentesc din Norvegia, cel mai mare de acest tip din Europa.

Trimit leapsa catre Sinziana, pe care probabil n-o sa o mai vad pana plec, catre Anca, LMT-ist de modul #2, catre Ralu Ilie si catre Ruki.

Azi voi zâmbi...

Asta mi-am scris la status la gmail înainte să plec de acasă... şi.... mare minune-mare: A FUNCŢIONAT!

Am râs la şedinţa 3 de LMT de la Coşbuc şi... am zâmbit după examenul de Proiectarea Reţelelor de Calculatoare, a cărui materie mi-a păpat ultima săptămână şi nervii pe un an. Mai am examen şi mâine... dar în acest moment am 5-ul asigurat, ceea ce mă face să zâmbesc cu gura până la urechi.
E un 5 muncit. :D

O să scriu mai târziu despre Coşbuc şi cei 20 de tineri care azi au fost 19...

LMT, Cosbuc, intalnirea 2

Astăzi a fost o zi minunată, de la început şi până acum. O să spun cum a fost ieri şi o să spun de ce a fost azi minunat.

Sunt răcită de vreo săptămână şi toate lucrurile de pe planetă s-au strâns în săptămâna asta: picior bulit, acte de rezolvat (în Polithenică şi ASE), examen, profi care habar n-au ce înseamnă notare... etc. Azi... m-am trezit de dimineaţă şi am râs la soare ca să apară... bineînţeles că a continuat să plouă.

Am alergat magnific după 133 (autobuz plin de oameni care te duce de la Romană la Foişorul de Foc) pentru că în contractul "pisicologic" cu cei 20 de tineri din Coşbuc scria că o să apar la fix. Am apărut la 10.25 trecute fix şi eram alergată, răcită, transpirată şi surâzătoare.

• Ce am învăţat? Că traficul din Bucureşti trebuie luat în calcul.

• Ce o să fac? O să plec cu cel puţin o oră înainte de-acasă.

Ne-am amintit ce am discutat/ce am făcut la şedinţa trecută şi se pare că multe lucruri au rămas în mintea lor. Apoi am vorbit despre procesul de comunicare (emiţător, receptor, mesaj, limbaj) şi mi-am dat seama că ştiu teoria. De fapt, oricine a făcut clasa 9-a în ultimii 5 ani ştie teoria.
Întrebarea e dacă o aplicăm? Ne gândim oare că Y nu a înţeles mesajul transmis de noi pentru că noi n-am transmis bine mesajul? Sau pentru că n-am folosit cuvinte pe înţelesul lui?

Am vorbit despre feedback şi Irina şi Ioana au fost cele care au explicat. Ele zic că sunt unite printr-un cordon ombilical :) şi adevărul este că se completează foarte bine. Feedback pe româneşte poate să fie "a da înapoi", adică a îl asigura pe emiţător că ai înţeles mesajul sau a îi spune ce ţi-a plăcut, ce te-a deranjat, ce poate face mai bine data viitoare. Acest feedback / acest "dat înapoi" nu e legat de persoana respectivă, ci de lucrurile sau spusele ei.

• Ce am aflat? Am aflat că ştiau de feedback de la orele de engleză.

• Ce voi face? Îi voi provoca să facă practică şi să îmi ofere mie feedback sau să se gândească la cum le-ar oferi feedback părinţilor sau profesorilor.
  

Mi-a plăcut foarte tare şi "exerciţiul orb" (stat spate în spate şi desenat pe baza indicaţiilor) pentru că aveau regulile jocului dinainte: ştiau că e vorba de felul cum transmit mesajul, de feedback, de pus întrebări. O parte dintre ei au ţinut cont de reguli. Alţii nu.

• Ce am învăţat? Că e greu să îi aduci înapoi din starea de joc :)
• Ce voi face? O să propun regula cu bătaia din palme pe care am folosit-o azi.

Ultimul joc a fost de comunicare non-verbală: pământeni şi extratereştrii. A fost prima mea grupă care l-a jucat corect. :-)(e a patra grupă de modul 2), adică pământenii au cerut mâncare, extratereştrii au înţeles şi le-au răspuns în limbajul lor unde trebuie să meargă să găsească mâncarea. Pământenii n-au înţeles ... şi s-au supărat. Hai să ne gândim câte neînţelegeri de tipul acesta nu există pe planeta noastră... unele care iscă războaie.

• Ce voi face în continuare? O să le spun celor 20 de tineri minunaţi să aplice tot ce învăţăm până când se plictisesc de atâta cicăleală şi vor face asta ca să scape de mine. Încetul cu încetul le va intra în sistem şi vor asculta mai mult, vor transmite mesaje scurte şi la obiect, vor învăţa să observe neînţelegeri în comunicare, vor uita să se supere din cauza lor.
  

So... până marţi... rugăm acţiune!

eu, LMT, Coşbuc, 20 de tineri, combinaţie explozivă

Să le luăm pe rând:

• eu sunt formator cu acte în regulă (certificat CNFPA)
• LMT este prescurtarea pentru Liderii Mileniului Trei, despre care am auzit de curând că ar fi o "fabrică de şefi", o "sectă" şi alte lucruri. Fiecare are dreptul la părerea lui, iar părerea mea e că LMT este un program minunat de formare de aptitudini necesare oricărui licean şi oricărui student de pe planetă (comunicare, spirit de echipă, soluţionare de probleme şi conflicte, inteligenţă emoţională, ...). Are şi efecte colaterale: mie mi-a dat foarte multă încredere în mine şi în ce pot să fac alături de o echipă, m-a învăţat să îmi setez obiective şi să le ating, m-a învăţat să conving şi să îmi dau singură de lucru...
  
• Coşbuc este un liceu minunat, cu o "aură" aparte. Mă înţeleg bine cu oamenii din Coşbuc, începând cu directoarea şi terminând cu absolvenţi sau boboci. Mi-ar fi plăcut să învăţ în Coşbuc.
• cei 20 de tineri sunt împărţiţi aşa: 10% băieţi, 90% fete. Am aflat despre ei că le place engleza, că au venit la curs ca să înveţe să comunice, ca să îşi cunoască mai bine colegii, ca să scape de timiditate, ca să se distreze şi le e teamă să nu le fie îndeplinite aşteptările.
  

Ne-am distrat şi am fost serioşi în proporţii egale. Cel mai mult mi-a plăcut atunci când i-am întrebat care e partea lor de "contract psihologic" în cursul nostru şi cineva mi-a răspuns: "să venim la timp". Am convenit că eu le ofer cunoştinţe, creez alături de ei experienţe din care să învăţăm, iar ei ascultă, vin la timp, păstrează atmosfera şi îmi dau şi mie din energia lor debordantă.

Am petrecut 90 de minute minunate şi eu am schimbat mai multe roluri: am fost dirijor, am fost cursant, am fost coechipier, am fost învăţăcel.

Am introdus conceptul de learning log şi iată ce scriu eu în jurnalul de învăţare:

• Am învăţat despre mine că lucrurile îmi ies bine atunci când sunt relaxată. Şi sunt relaxată în Coşbuc.

• Am învăţat despre ei că se cunosc între ei şi că sunt echilibraţi din punct de vedere al comunicării (o parte vorbesc mult şi o parte sunt timizi, deci ascultă mult).

• Ce voi face? Voi analiza din nou aşteptările şi temerile lor şi voi crea experienţele care să li se potrivească. Vom face exerciţii astfel încât toată lumea să fie în postura de vorbitor şi ascultător şi vom lucra la calitatea mesajului (dinspre "mult şi degeaba" înspre "puţin şi de impact"). Voi lua noul meu telefon să facem poze. :)

Vă mulţumesc tuturor pentru acest început de călătorie!
(Special thanks to Irina & Ioana - trainer assistants, Alexandra - manager de proiect LMT şi Barbie - stâlp de bază al LMT în Coşbuc)

pentru mama

Ideea acestui blog a încolţit în mintea mea dintr-un singur motiv: acela de a păstra relaţia cu mama şi de a o face mai frumoasă. N-am zis asta la multă lume pentru că mă aştept să înceapă să râdă în secunda 2, dar o să o scriu aici.

M-am gândit că la un moment dat mama va începe să intre pe internet şi va citi această adunătură de gânduri, gânduri pe care nu pot întotdeauna să i le transmit la telefon şi va şti lucruri despre mine, va înţelege ce fac, de ce fac şi pentru cine.

M-am mai gândit că va dura un an până când ea va începe efectiv să citească. :-) Astăzi mi-a zis că a citit mesajul meu despre steluţe şi că încearcă să-l convingă şi pe tata să citească.

Mama e în poza alăturată împreună cu grupa ei de la seminarul de la Cheile Grădiştei. Eu am încălcat toate legile firii luând-o pe mama în tabără cu mine şi ea a încălcat toate regulile casei, venind cu mine în prag de sărbători. A înţeles de ce îmi plac atât de tare oamenii pe care îi întâlnesc în discuţia despre educaţie adevărată, a înţeles de ce lupt pentru asta şi de ce cred că lumea poate fi un loc mai bun.

De foarte multe ori mă întreb cum a reuşit mama să mă facă omul care sunt acum. Începând cu clasa a V-a am fost la cel puţin 100 de km depărtare de ea şi cu toate astea putea să exercite cea mai mare forţă asupra voinţei mele. Nici măcar nu era nevoie să ridice tonul.

Ştiu că ştie cât de mult o apreciez pentru asta, dar o să şi scriu. Poate la un moment dat o să îmi fie uşor să îi spun. O mai admir pentru uşurinţa cu care îi învaţă pe alţii şi pentru naturaleţea cu care învaţă de la alţii, inclusiv de la mine. Şi pentru multe alte lucruri. :D

Am învăţat de la seminar că trebuie să facem lucruri cu părinţii noştri şi că trebuie să îi introducem uşor, uşor în lumea noastră. Altfel, rămân speriaţi şi îi pierdem. Şi senzaţia e la fel de viscerală ca atunci când eram mici şi ne pierdeam pe plajă.

Mulţumesc mama!

... stele...

Veneam azi la birou cu noul meu MP3 Player în urechi (mulţam Mira! - e cadoul meu de Crăciun de la Mira)... şi am auzit o melodie foarte frumoasă. Mă gândeam că e foarte uşor ca lucrurile mărunte să te facă să zâmbeşti. Ideea e să fii suficient de "ne-încrâncenat" să le observi.

Melodia e de la Taxi şi se numeşte Stelele care cad , iar versurile care mi-au rămas sunt:

Stelele care cad... nu pier
Stelele care cad se duc spre un alt cer

Am ajuns eu la concluzia că sunt o stea în căutare de cer... cerul meu cel mai înalt... şi în căutare de alte steluţe.

Ieri am re-învăţat ceva despre mine: e de-ajuns să povestesc sau să scriu despre ceva care m-a supărat ca să mă eliberez. Aşa că ... ăsta pare locul potrivit şi pentru supărări şi pentru bucurii.
Azi am convenit că o să fie o zi superbă aşa că azi e pentru lucruri frumoase!

Later edit: a început la un moment dat să ningă ca în poveşti şi am părăsit biroul ca să simt fulgii de nea. Şi ca şi cum ăsta n-ar fi fost argumentul suficient ca să vă conving că e o zi superbă... am mai primit o veste. Aceea că efortul meu de învăţare pentru un curs s-a materializat cu un rezultat pe măsură -> DISTINCTION.

Am pus mâna pe telefon şi i-am zis mamei, ca să primesc felicitări :D. Ştiţi ce m-a întrebat? "Şi la ce îţi foloseşte?" I-am răspuns că în felul ăsta mi-am câştigat un pic de încredere în forţele proprii. Cursul e făcut în parteneriat cu o universitate din Anglia şi astfel partea de evaluare funcţionează corect. Deci, înveţi, munceşti şi la final obţii indiscutabil rezultatul muncii tale. I-am mai zis mamei că lucrurile nu funcţionează aşa la mine la facultate şi ea a oftat.

La voi la şcoală cum funcţionează lucrurile pe partea de evaluare?

Impreuna pentru Educatie, Cheile Gradistei - as seen by Marian Stas(II)

- cheile gradistei, 18-23 decembrie 2008 -

- taking many Conversations to their next levels -

by Marian Stas

...la inceput nu m-am gandit nici o farama ca asa va fi -- dar ce importanta mai avea ce gandisem la inceput!... in timp ce totul se desfasura, acolo, sub ochii mei, aveam sa constat la modul cel mai acut-brutal-deconcertant-candid-dur-subtil-ezoteric-palpabil cu putinta ca devenisem partas la miracolul trecerii unor Conversatii esentiale, si asa suficient de intense, pe nivelurile lor urmatoare -- dumnezeule, cu opresiune a iubirii aproape insuportabila!...

dar cine mai avea luciditatea de a masura acea presiune, cand clipa dupa clipa traite se transformau, rand pe rand, intr-un infinit sirag de lectii-perle, infinit pretioase la randu-le, absorbindu-ne in stralucirea lor si cerandu-ne drept tribut pe noi insine -- nimic mai putin!...

lectiile mele? multe si intense, incepand cu cea explodata drept in fata, fara putinta de tagada, ca veritabila grenada-test a increderii co-echipierilor mei in mine, cand am ridicat mainile si am spus 'am gresit fata de voi!... imi pare enorm de rau de ceea ce am facut si tot ce pot face este nu sa va rog sa ma iertati, ci doar sa-mi cer iertare fata de voi -- este dreptul vostru sa procedati cum credeti de cuviinta!...' niciodata pana acum nu am fost pus, profesional, in postura de a da seama intr-un mod atat de transant, pe o miza imensa: the issue of TRUST -- anume, specific, eu fiind cel asupra caruia plana indoiala increderii...

lectiile mele? as adauga lectia 'casei inalte de patru metri', care - odata pusa in fapt - a dus instantaneu in derizoriu toate evaluarile 'corecte', 'clasice', 'ordinare' redefinind out of the box paradigma visului indraznet si a curajului zborului in cerul cel mai inalt, in fata carora eu m-am simtit mic si mare deopotriva si, cu gratitudinea mea daruita Echipei careia i-am fost Insotitor, am reflectat la doua cuvinte ce-mi descriau starea in raport cu membrii sai: humbleness... humility...

lectiile mele? in fine, as numara o a treia, careia i-as spune 'lectia visatorilor'... dreamers... este zona in aparenta interzisa, in care rostul Calauzei isi are importanta sa, dar pe hotarul careia esential ramane curajul fiecarui Chemat de a-l pasi, de a-si asuma lucid pasirea inlauntru... vlad, cris, si toti ceilalti care va recunoasteti aici -- va multumesc pentru ca m-ati primit in Conversatia voastra, este un privilegiu pentru mine a-i fi fost partas si acum stiu cum o putem ridica pe nivelul sau urmator, focalizand-o pe trei cuvinte: COURAGE... TRUST... LEARN...
acolo... undeva... incet... cantecul...
humbleness... humility...
courage... trust... learn...

cheile gradistei, decembrie 2008 -- curajul increderii de a invata arta si maiestria trecerii Conversatiilor pe nivelurile lor urmatoare...
multumesc!..."